EXCLUSIV Bogdan Stancu, prima țintă ratată de Pițurcă: "Eu mi-am dat acordul, însă cluburile nu s-au înțeles"
06.01.2015, 15:02Victor Pițurcă n-a obținut nicio victorie pe banca lui Al Ittihad în primele 7 meciuri și vrea să schimbe echipa din temelii. A cerut 10 jucători noi pentru a garanta performanța și până acum a reușit să obțină semnăturile steliștilor Szukala și Sânmărtean.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul lui Al Ittihad mai avea pe listă un fost golgheter al trupei din Ghencea, însă prima rundă de negocieri a eșuat. Este vorba de Bogdan Stancu, unul din preferații lui Pițurcă încă de pe vremea în care era selecționerul României.
"Eu am vorbit cu domnul Pițurcă, dânsul m-a dorit acolo, au fost discuții, au fost negocieri de fapt. Reprezentanții mei de la Becali Sport au fost acolo și au discutat împreună cu reprezentanții celor de la Al Ittihad" a declarat Stancu, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
Fostul atacant al Stelei și-ar fi dorit să lucreze din nou cu Victor Pițurcă, însă cele două cluburi nu s-au înțeles asupra sumei în schimbul căreia Stancu ar fi putut părăsi Turcia. "Eu mi-am dat acordul pentru acest transfer, am vrut să merg acolo, îl știu foarte bine pe domnul Pițurcă, este un antrenor valoros de la care am învățat multe și care m-a ajutat foarte mult" a mai adăugat "Motanul".
Atacantul de 27 de ani joacă de 4 ani în Turcia și în prezent este legitimat la Genclerbirligi. Cotat de site-urile de specialitate la 6.000.000 de euro, "Motanul" are un sezon de excepție. În 14 meciuri din campionat a înscris 6 goluri, a pasat decisiv o dată și este cel mai bun marcator al echipei, motiv pentru care turcii nu sunt gata să se despartă prea ușor de el.
"Suma oferită de cei de la Al Ittihad nu a fost îndeajuns pentru cei de la Genclerbirligi. Din câte știu eu, cei de aici au cerut 3.000.000 de euro, în timp ce Al-Ittihad a fost dispusă să ofere maxim 2.000.000, au ramas să mai discute. Am avut evoluții bune și probabil de asta au cerut acești bani dar nu sunt eu în măsură să spun dacă e o sumă corectă sau nu" a explicat Stancu.
Vârful cumpărat de Galatasaray în 2011 pentru 5.000.000 de euro speră în continuare să ajungă la Al Ittihad. "Pentru moment lucrurile au rămas așa. Cred că negocierile o să mai continue însă acum nu pot să vă spun mai multe" a încheiat Stancu.
27 de ani are Stancu
30.06.2016 este data la care expiră contractul lui Stancu
16 meciuri a jucat Stancu în actuala Stagiune
6 goluri și 1 assist are "Motanul" în acest sezon
6.000.000 de euro e cota lui Stancu pe site-urile de specialitate
6 echipe are atacantul în CV până în acest moment: FC Argeș, Unirea Urziceni, Steaua, Galatasaray, Orduspor și Genclerbirligi sunt formațiile din cariera lui Stancu
Etichete: victor piturca , bogdan stancu , exclusiv stancu prima tinta ratata de victor piturca , stancu la al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...