Erling Haaland și-a ales favoritele la Cupa Mondială! Pe cine mizează starul lui Manchester City
articol scris de Digi Sport16.11.2022, 12:21
Norvegia nu va fi prezentă la Cupa Mondială, astfel că cel mai bine cotat fotbalist al lumii, Erling Haaland (22 de ani), nu va putea fi admirat pe stadioanele din Qatar.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Totuși, starul lui Manchester City va urmări turneul final și și-a ales deja câteva favorite. Haaland crede că Brazilia, Argentina, Franța și Anglia au cele mai mari șanse de a câștiga Cupa Mondială.
Erling Haaland crede că Brazilia, Argentina, Franța și Anglia au cele mai mari șanse la Cupa Mondială
”Cred că favorite ar trebui să fie Brazilia, Argentina, Franța și poate Anglia. Nu pot numi o singură echipă, pentru că sunt foarte multe echipe bune, dar cred că cele patru sunt principalele favorite”, a spus Erling Haaland, conform Eurosport.
Haaland a mărturisit că regretă faptul că Norvegia nu va fi prezentă la Cupa Mondială, însă va profita de pauza competițională pentru a reveni la cea mai bună formă, având în vedere că în ultima perioadă a avut parte de câteva accidentări.
”Înainte de toate, mi-aș fi dorit să joc la Cupa Mondială, dar asta este realitatea acum, nu voi juca. Mă voi relaxa și mă voi antrena. Nu voi face nimic deosebit, cred că mi-a mers destul de bine până acum în primele luni la City, așa că nu este nevoie să fac prea multe lucruri.
Trebuie să mă pregătesc pentru cea de-a doua jumătate a sezonului și să fiu pregătit pentru momentul în care meciurile se vor relua”, a mai spus Erling Haaland.
"Primul 11" al jucătorilor care nu merg la Cupa Mondială din Qatar
Jurnaliștii de la Transfermarkt au făcut un prim unsprezece al fotbaliștilor care din diverse motive nu vor fi prezenți în Qatar.
Se regăsesc jucători precum Erling Haaland, Sergio Ramos sau Mohamed Salah.
Primul XI al jucătorilor care nu merg la Mondial:
- De Gea - Sergio Ramos, Tomori, Hummels - Kante, Thiago, Pogba, Jota, Salah - Firmino, Haaland
Etichete: anglia , franta , qatar , argentina , cupa mondiala , brazilia , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...