Pep Guardiola a anunțat când ar putea reveni pe gazon Erling Haaland
articol scris de Digi Sport05.11.2022, 10:07
Pep Guardiola (51 de ani), antrenorul celor de la Manchester City, a vorbit despre starea de sănătate a atacantului norvegian Erling Haaland (22 de ani), absent în ultimele două partide oficiale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Scandinavul nu s-a aflat pe teren la partida contra Sevillei (3-1) din Liga Campionilor, dar nici la confruntarea cu Leicester (1-0) din Premier League.
Erling Haaland a lipsit la ultimele două meciuri ale ”Cetățenilor”
Erling Haaland este unul dintre cei mai buni marcatori ai sezonului competițional aflat în desfășurare. Atacantul are mari șanse să câștige toate premiile individuale legate de titlul de golgheter, dacă va continua să marcheze la foc automat, așa cum a obișnuit în aceste prime două luni.
Din păcate pentru el, o problemă la picior și o răceală i-au dat mari bătăi de cap în ultima săptămână. Cu toate acestea, Pep Guardiola a declarat că Erling se simte mult mai bine acum și sunt șanse foarte mari ca acesta să joace contra celor de la Fulham, sâmbătă, 5 noiembrie, acasă, din Premier League.
”Se simte mult mai bine. Vom decide după ultimul antrenament dacă va juca sau nu, vom vedea”, a declarat Guardiola, la conferința de presă premergătoare partidei cu Fulham.
- Duelul dintre Manchester City și Fulham va fi transmis în direct pe Digi Sport 2, de la ora 17:00, în format Live Video&Text pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport pentru abonații DIGI RCS&RDS.
Statisticile lui Erling Haaland, din acest sezon:
- în Premier League: 17 goluri și 3 pase decisive în 11 meciuri.
- în Liga Campionilor: 5 goluri în 4 meciuri
Etichete: manchester city , pep guardiola , fulham , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...