Dunga revine pe stadionul unde a pierdut Cupa Mondială. Amicalul Franţa - Brazilia, la Digi Sport 1
25.03.2015, 18:40Mâine seară, în direct la Digi Sport 1, de la ora 22:00, Franţa şi Brazilia reeditează ultimul act al Mondialului din 1998. Pentru selecţionerul sud-americanilor, Carlos Dunga, va fi primul meci pe Stade de France după finala de coşmar din urmă cu 17 ani. Atunci, purta banderola în eşecul cu 0-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acum, Dunga este la al doilea mandat ca antrenor al celei mai titrate naţionale din lume şi, de la revenirea sa pe banca Selecao, a câştigat toate cele şase meciuri.
Misiunea sa va fi însă mult mai dificilă joi seară, când va întâlni Franţa, în cel mai puternic amical al săptămânii în fotbalul mondial, transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Întrebările despre finala Cupei Mondiale din 1998, când francezii, conduşi de un Zinedine Zidane senzaţional, s-au impus cu un categoric 3-0, au fost inevitabile.
"Să spunem doar că meciul ar fi fost mult mai echilibrat dacă Ronaldo nu ar fi avut probleme. Dar înfrângerea face parte din fotbal", a declarat Dunga, la conferinţa de presă de luni.
Tehnicianul brazilian a preferat să insiste pe aspectele pozitive din 1998: "Am ajuns în finală pentru a doua oară la rând. Am rămas cu atmosfera din tribune, cu adrenalina acelor vremuri".
De asemenea, fostul mijlocaş a recunoscut valoarea echipei Franţei care a devenit în premieră campioană mondială în 1998.
"Atunci când pierdem, vorbim des despre greşeli, dar trebuie să vedem şi împotriva cui am jucat în acea zi. Franţa juca acasă şi au crescut de la meci la meci în timpul turneului. Aveau jucători cu experienţă şi mai proaspeţi. Semănau mult cu echipa noastră din 1994", a explicat Dunga.
Deşi dezamăgirea înfrângerii a fost foarte mare, antrenorul naţionalei Braziliei susţine că a fost mai supărat de eliminarea suferită în optimile Cupei Mondiale din 1990, în faţa marii rivale Argentina.
"E dureros să pierzi, mai ales în finală. Dar eliminarea din '90, în optimi, a fost şi mai dificil de acceptat, pentru că întreaga responsabilitate a eşecului a fost pusă în spatele meu", a precizat Carlos Dunga.
Revanşa a venit patru ani mai târziu, în Statele Unite, când Dunga, tot din postura de căpitan, a ridicat trofeul Cupei Mondiale, primul succes al Braziliei după o pauză de 24 de ani.
Amicalul de joi de la Paris va însemna şi un nou duel între Carlos Dunga şi Didier Deschamps, antrenorul naţionalei Franţei. Cei doi au fost căpitanii finalistelor din 1998.
După triumful din 1998, "cocoşii" au eliminat Brazilia şi la Mondialul din 2006. Ultimul duel direct a fost câştigat, însă, categoric de sud-americani, 3-0 într-un amical din 2013.
Etichete: program digi sport , franta , digi sport , digisport , digi sport live , brazilia , meci amical , carlos dunga , stade de france , digi sport online , cupa mondiala 1998
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...