Drogba a fost refuzat de un puști! Wilfried Zaha alege Anglia!
09.11.2012, 16:24Didier Drogba a încercat să-l convingă pe tânărul Wilfried Zaha să accepte convocarea la naționala Coastei de Fildeș, însă noua vedetă a lui Crystal Palace a refuzat propunerea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În vârstă de 19 ani, Zaha a debutat în Liga II-a engleză la 16 ani, având deja 97 de meciuri în echipa de seniori a lui Palace. Iar în octombrie acest an a fost fantastic în meciurile din campionat, reușind să înscrie de două ori câte o dublă.
Internațional englez de tineret în șase rânduri, Zaha e eligibil pentru naționala Costei de Fildeș, deoarece s-a născut la Abidjan, în 1992, înainte ca părinții săi să emigreze la Londra.
Și chiar dacă a recunoscut că unul dintre idolii săi este Didier Drogba, l-a refuzat pe acesta în această săptămână, când fostul atacant de la Chelsea, căpitan al naționalei ivoriene, i-a transmis că e așteptat cu brațele deschise la lot, pentru amicalul de miercuri, de la Linz, cu Austria.
Manchester City, Manchester United, Arsenal și Tottenham sunt interesate să-l achiziționeze pe Zaha, al cărui preț, scrie presa britanică, ar fi undeva în jur de 10 milioane de lire sterline.
Etichete: anglia , fotbal , didier drogba , coasta de fildes , crystal palace , wilfried zaha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...