Dennis Man s-a reinventat la Parma. Ce au remarcat italienii după ce românul a ratat transferul la Lazio
articol scris de Digi Sport27.02.2022, 07:57
Dennis Man (23 de ani) a fost foarte aproape de a pleca în această iarnă de la Parma, dar mutarea la Lazio a picat în ultima zi de mercato.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rămas la Parma, în Serie B, fotbalistul român pare că s-a reinventat. Dacă în prima parte a sezonului nu a impresionat, în acest moment internaționalul este unul dintre cei mai buni jucători ai echipei care evoluează pe Ennio Tardini.
Dennis Man a fost, pentru a treia etapă la rând, integralist pentru Parma, acum în meciul cu Spal, câștigat cu 4-0. Folosit din nou mijlocaș stânga în sistemul 3-4-1-2 preferat de Giuseppe Iachini, Dennis Man a oferit o pasă de gol, la reușita de 3-0 semnată de Franco Vazquez, și a avut o evoluție solidă per total.
Dennis Man s-a reinventat la Parma. Ce au remarcat italienii după ce românul a ratat transferul la Lazio
După de s-a evidențiat din nou la Parma, Dennis Man a fost analizat de italieni, care spun despre român că este un adevărat talent, iar acest lucru poate fi remarcat de oricine.
”Una dintre temele victoriei Parmei în fața lui SPAL de astăzi nu poate fi decât Dennis Man. În timpul câtorva meciuri, istoria lui personală la Parma pare să se fi schimbat radical. Nu a fost nevoie de un geniu pentru a înțelege cum jucătorul român a fost unul dintre cei mai talentați jucători ai acestei echipe, însă unele probleme de-a lungul acestui sezon au încetinit performanța fostului jucător de la FCSB. Deja cu Maresca, chiar și atunci când a jucat într-o poziție mai apropiată de cea pe care a avut-o mereu (n.r. pe dreapta), Man nu reușise să se exprime la cele mai înalte cote.
Câteva neînțelegeri cu antrenorul, mai multe bănci, apoi sosirea lui Iachini care, inițial, nu i-a oferit spațiul dorit. Acest lucru ne-a făcut să ne gândim la un posibil rămas bun de la Parma, care a fost, de asemenea, foarte aproape până la ultimele ore ale pieței transferurilor din ianuarie. Până la urmă, Man a rămas, iar Iachini a decis să țintească sus, transformându-l într-o extremă stânga cu drepturi depline. Sacrificat?
Poate, din moment ce cu siguranță joacă mai departe de poartă. Românul a găsit însă o modalitate de a avea impact, atât de mult încât în ultimele partide (să zicem de la Pordenone încoace) a fost mereu printre cei mai buni din echipă, un șir de performanțe care au culminat în meciul de astăzi. Unde Man a părut necruțător, participând la trei din cele patru goluri ale Cruciaților și disputând toate cele nouăzeci de minute.
În acest moment ne întrebăm dacă fostul FCSB va putea într-adevăr să-și schimbe rolurile și să găsească un punct de cotitură nu doar în sezonul personal, ci chiar și în carieră. Este prematur să spun: cu siguranță că a vedea o Parma cu atât de mulți jucători care dau mingii precum Man, Vazquez și Bernabé dă speranțe bune pentru viitor.”, au notat italienii de la ParmaLive.
Cotat la 8 milioane de euro pe Transfermarkt, Dennis Man a bifat 17 jocuri la Parma în acest sezon, unde a reușit trei goluri și o pasă decisivă.
Etichete: parma , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...