Declarația lui Platini a avut ecou? Neuer este pe lista favoriților la ”Balonul de Aur”
30.11.2014, 13:40Portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), câştigătorii ultimelor şase Baloane de Aur, sunt principalii favoriţi la cucerirea prestigiosului trofeu şi în acest an, alături de portarul lui Bayern Munchen şi al reprezentativei Germaniei, Manuel Neuer.
Revista ”France Football”, creatoarea acestui premiu în 1956, şi Federaţia Internaţională de Fotbal, urmează să anunţe luni, 1 decembrie, numele celor trei finalişti ai ediţiei 2014 a Balonului de Aur, aleşi de pe o listă cu 23 de jucători comunicată anterior, însă, cu excepţia unei surprize de ultim moment, finaliştii vor fi aproape sigur Ronaldo, Messi şi Neuer.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Toţi trei au acumulat merite suficiente de-a lungul anului pentru a putea spera la cucerirea trofeului atribuit celui mai bun fotbalist al lumii. Dacă în privinţa lui Ronaldo şi a lui Messi nu mai sunt prea multe lucruri de spus, performanţele acestora fiind arhicunoscute, invitatul surpriză la ediţia din acest an este Manuel Neuer, graţie evoluţiilor sale foarte bune pentru Bayern şi, mai ales, în tricoul reprezentativei Germaniei, pe care a ajutat-o să cucerească titlul mondial în vara acestui an, la turneul găzduit de Brazilia.
Candidatura goalkeeperului german la câştigarea Balonului de Aur este una solidă, Neuer fiind, la 28 de ani, în plină maturitate sportivă, după ce în 2013 a fost desemnat de Federaţia Internaţională de Fotbal cel mai bun portar al lumii.
VIDEO Ronaldo și Messi nu sunt printre preferații lui Hagi: ”Balonul de Aur îl merită un fotbalist german!”
Dacă nominalizarea sa pe lista cu cei trei finalişti ai Balonului de Aur 2014 se va confirma, Neuer va fi primul portar candidat la cucerirea acestui trofeu după italianul Gianluigi Buffon, clasat pe locul secund la ediţia din 2006, în care trofeul a revenit compatriotului acestuia Fabio Cannvaro.
Până în prezent, un singur portar a reuşit să câştige Balonul de Aur, legendarul Lev Iaşin (URSS), supranumit ”Păianjenul negru”, în 1963. Italianul Dino Zoff a fost al doilea în 1973, după olandezul Johan Cruyff, iar cehoslovacul Ivo Viktor s-a clasat al treilea în 1976, aceeaşi poziţie fiind ocupată şi de germanul Oliver Kahn, în 2001 şi 2002.
Nominalizații pentru ”Balonul de Aur”, ediția 2014
Gareth Bale (Țara Galilor), Karim Benzema (Franța), Diego Costa (Spania), Thibaut Courtois (Belgia), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Angel Di Maria (Argentina), Mario Goetze (Germania), Eden Hazard (Belgia), Zlatan Ibrahimovic (Suedia), Andres Iniesta (Spania), Toni Kroos (Germania), Philipp Lahm (Germania), Javier Mascherano (Argentina), Lionel Messi (Argentina), Thomas Muller (Germania), Manuel Neuer (Germania), Neymar (Brazilia), Paul Pogba (Franța), Sergio Ramos (Spania), Arjen Robben (Olanda), James Rodriguez (Columbia), Bastian Schweinsteiger (Germania) ți Yaya Toure (Coasta de Fildeș).
Etichete: leo messi , cristiano ronaldo , balonul de aur , neuer batern , neuer balonul de aur , candidadti balonul de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...