Dan Petrescu și Laurențiu Reghecampf, propuşi la Ludogorets. "Ambii au luat titlul în România"
19.02.2015, 13:56Numărul românilor din campionatul Bulgariei ar putea crește în perioada imediat următoare. După plecarea lui Sergiu Buș în Anglia, Cosmin Moți a rămas singurul român cu nume care evoluează în campionatul de la sud de Dunăre.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Declarat recent "fundașul anului 2014" în Bulgaria, fostul dinamovist ar putea fi pregătit în viitorul apropiat de un tehnician român. Presa de la sud de Dunăre scrie că Dan Petrescu și Laurențiu Reghecampf sunt antrenorii care își vor disputa scaunul lui Georgi Dermendzhiev, în cazul în care acesta va fi demis.
Chiar dacă a fost declarat recent cel mai bun antrenor din fotbalul bulgar în 2014, Georgi Dermendzhiev nu are scaunul asigurat, mai ales după primul rezultat al lui Ludogorets într-un meci oficial din acest an.
Campioana en titre a pierdut, scor 1-2, disputa cu Beroe din prima manșă a optimilor de finală din Cupa Bulgariei și dacă nu va obține calificarea în retur, Georgi Dermendzhiev va fi demis, anunță sportline.bg.
Atât Laurențiu Reghecampf, cât și Dan Petrescu, sunt fără angajament în momentul de față, după ce au antrenat în țările arabe. Petrescu și-a încheiat socotelile cu Al Arabi la finalul anului precedent în timp ce Reghecampf a fost demis de curând de la Al Hilal.
Presa bulgară mai scrie că "niciunul dintre cei doi nu are o experiență foarte mare însă ambii au reușit să câștige campionatul în România". Petrescu a ieșit campion cu Unirea Urziceni în timp ce Reghecampf a câștigat două titluri cu Steaua.
Etichete: laurentiu reghecampf , dan petrescu , moti , ludogorets , dan petrescu si laurentiu reghecampf ar putea ajunge in bulgaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...