Cum ne văd străinii. Presa internaţională analizează echipele din România după tragerea la sorţi
14.07.2017, 23:31Cele cinci reprezentate ale României şi-au aflat, azi, adversarele din turul 3 preliminar al cupelor europene, cu amendamentul că Astra Giurgiu nu s-a calificat încă în această fază, dar are şanse mari să o facă, în condiţiile în care a câştigat prima manşă cu azerii de le Zira cu scorul de 3-1.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Dacă pentru Viitorul, FCSB şi Astra sorţii au fost blânzi, în sensul că cele trei formaţii au primit adversari accesibili, nu la fel au stat lucrurile pentru Dinamo şi CS U Craiova.
Astfel, în Liga Campionilor, Viitorul va întâlni câştigătoarea "dublei" dintre Apoel Nicosia şi F91 Dudelange (1-0 în favoarea ciprioţilor în tur, pe teren propriu), în timp ce FCSB a primit adversarul dorit de patronul Gigi Becali, Viktoria Plzen.
În Europa League, Astra a profitat de statutul de cap de serie şi, în cazul calificării, va înfrunta echipa ucraineană FC Olexandriya. În schimb, pe Dinamo şi CS U Craiova le aşteaptă confruntări mult mai dificile. Alb-roşiii vor întâlni Athletic Bilbao, iar oltenii o vor avea ca adversară pe AC Milan.
Presa din Spania şi Italia analizează viitoarele adversare ale lui Athletic Bilbao şi AC Milan, concentrându-se pe trecutul lui Cosmin Contra în La Liga, respectiv pe cei doi italieni de la Craiova.
"Dinamo Bucureşti, primul obstacol din Europa League"
Cu acest titlu anunţă cotidianul AS confruntarea dintre Bilbao şi Dinamo. Spaniolii amintesc de faptul că alb-roşiii sunt antrenaţi de Cosmin Contra, care are un trecut atât ca jucător, cât şi ca tehnician în La Liga, însă nu le-a scăpat şi prezenţa din lot a fiului lui Rivaldo, Rivaldinho.
Totodată, sursa citată precizează că bascii vor reveni pe Arena Naţională, acolo unde au pierdut finala Europa League cu Atletico Madrid, în 2012, urmând să întâlnească "una dintre favoritele la titlu în Liga 1".
"Jucăm cu una dintre echipele importante ale României, care are un antrenor ce cunoaşte campionatul spaniol şi cu o experienţă mare atât ca jucător, cât şi ca tehnician", a declarat antrenorul lui Bilbao, Jose Angel Ziganda.
"Vom întâlni unul dintre cei mai dificili adversari, dar vom începe să pregătim meciul, să urmărim clipuri video cu ei, ca să fim în cele mai bune condiţii când îi întâlnim", a completat unul dintre cei mai importanţi jucători ai bascilor, Markel Susaeta.
"Devis Mangia pe bancă. Fausto Rossi, cel mai important transfer al verii"
Gazzetta dello Sport se concentrează în prezentarea celor de la CS U Craiova, adversara Milanului, pe cei doi italieni, antrenorul Devis Mangia şi fostul juventin Fausto Rossi.
"Ca primă lovitură de mercato, Mangia a cerut şi a obţinut din partea conducătorilor transferul lui Fausto Rossi. Secundul lui Mangia este o veche cunoştinţă din Serie A: Paul Codrea, fost mijlocaş la Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena şi Bari", scriu italienii.
Celebrul cotidian aminteşte că oltenii l-au pierdut în această vară pe Andrei Vlad, plecat la FCSB, şi îi remarcă pe tinerii Screciu, Băluţă, Bancu şi Ivan.
"Cea mai importantă dublă a sezonului"
Staff-ul şi jucătorii viitoarei adversare a FCSB, Viktoria Plzen, nu sunt foarte încântaţi de rezultatul targerii la sorţi. În special din cauza tradiţiei.
"Balanţa cu echipele româneşti nu este strălucitoare. Din patru meciuri, Viktoria a făcut două egaluri, 1-1, cu Petrolul şi Astra. Pe celelalte două le-a pierdut”, scrie site-ul oficial al cehilor.
Pentru elevii lui Pavel Vrba, partidele cu vicecampioana României sunt cruciale pentru întreaga stagiune.
"Am jucat cu Astra pe Arena Naţională, dar de data asta va fi mult mai dur, pentru că Steaua are foarte mulţi fani. Pentru noi, este cea mai importantă dublă a sezonului, aşa că trebuie să fim concentraţi", a declarat mijlocaşul Jan Kopic.
Etichete: dinamo , europa league , ac milan , athletic bilbao , liga campionilor , tragere la sorti , viitorul , astra giurgiu , cs u craiova , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...