Costel Gâlcă, victorie în campionatul Poloniei! Pe ce loc se află formația fostului antrenor al celor de la FCSB
articol scris de Digi Sport13.08.2023, 18:30
Radomiak Radom, formația pregătită de Costel Gâlcă (51 de ani), a câștigat cu 2-0, în deplasare, împotriva celor de la Pogon Szczecin, în etapa a 4-a din Ekstraklasa (campionatul Poloniei).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Golurile din această partidă au fost marcate de Lisandro Semedo (minutul 20) și Mateusz Cichocki (minutul 27).
Radomiak, pe locul al 6-lea în Ekstraklasa
În urma acestui succes, echipa fostului antrenor al celor de la FCSB se află pe locul al 6-lea în clasament.
Până acum, în acest sezon, Radomiak a înregistrat două victorii (cu Gornik, 2-0, în prima etapă și cea cu Pogon, 2-0, în etapa a patra) și două înfrângeri (0-2 cu Lech Poznan, în etapa a doua și 0-1 cu Cracovia, în etapa a treia).
La formația poloneză antrenată de Costel Gâlcă este legitimat și Mike Cestor (31 de ani), fundașul central francez al celor de la CFR Cluj și de la FC Argeș. De altfel, stoperul născut în Hexagon a jucat 9 minute în partida câștigată de Radomiak cu Pogon.
- 11,28 milioane de euro este cota de piață a lotului lui Radomiak, potrivit Transfermarkt
Costel Gâlcă a preluat echipa poloneză în luna aprilie și a adunat 9 partide pe banca lui Radomiak Radom (5 victorii, un egal și 4 înfrângeri).
Costel Gâlcă a refuzat revenirea în Liga 1
Înainte de a semna cu Radomiak, Costel Gâlcă a fost ofertat de nu mai puțin de cinci echipe din SuperLiga României.
Ultima formație din România la care a refuzat Costel Gâlcă să vină în Liga 1 este FC Argeș. Acesta a explicat de ce a declinat propunerea piteștenilor, dar și de ce nu a ajuns la un acord cu CFR Cluj.
”Am spus că din cauza infrastructurii (n.r. a refuzat-o pe FC Argeș). Vor face un stadion nou și nu aveam unde să mă antrenez pentru anul care vine.
Mi-aș dori să antrenez și în România. Sunt și contractele. Când ajungi la clauze, nu e normal să nu îți asiguri munca.
Mi-aș dori să vin în România, dar nu în orice condiții. Cu Craiova a fost o întrebare printr-un intermediar, dar nu am vorbit cu nimeni.
A fost cu CFR Cluj, cu Sepsi, cu Voluntari, acum ceva timp, și cam atât. La CFR, era timpul foarte scurt, terminasem în Danemarca.
Atunci, discuțiile trebuiau să se rezolve cât mai repede. Nu am ajuns la o înțelegere, ei își doreau să vină antrenorul cât mai repede”, a spus Costel Gâlcă, la Liga Digisport.
Etichete: costel galca , radomiak radom
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...