Concluzia la care au ajuns italienii în privința lui Mihăilă și Man + Conducerea Parmei, criticată
articol scris de Digi Sport19.01.2023, 08:37
Valentin Mihăilă (22 de ani) și Dennis Man (24 de ani) au avut evoluții oscilante din momentul transferului la Parma, iar internaționalii români s-au confruntat cu diferite probleme medicale de-a lungul timpului.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Concluzia la care au ajuns italienii în privința lui Mihăilă și Man + Conducerea Parmei, criticată
Situația lui Valentin Mihăilă și a lui Dennis Man îi nemulțumește pe suporterii echipei, iar cei de la Parmalive au analizat parcursul celor doi din momentul sosirii din România. Italienii cred că "tricolorii" sunt prea fragili din punct de vedere fizic, iar acest lucru a făcut ca aceștia să nu reușească mai multe până în momentul de față.
"Știam deja că Inglese, Charpentier, Man, Mihăilă și Camara, pentru a numi doar câțiva, erau fragili din punct de vedere fizic, iar în acest caz nu se poate vorbi de ghinion când accidentările apar toate în același departament.
Nu există un bun finalizator capabil să valorifice acțiunile produse de echipă, iar asta cred că este clar pentru toată lumea. Și chiar și în acest caz, chiar nu știu cum clubul și conducerea pot ignora problema.
Vrei să prețuiești tinerii? Super, suntem de acord. Dar uneori, încredințarea prea multor responsabilități unor tineri de 18-19-20 de ani poate avea efectul opus", au notat italienii.
Man și Mihăilă, în vederile Pisei
Conducătorul formației la care activează Olimpiu Moruțan, Marius Marin și Adrian Rus a recunoscut că-i urmărește cu atenție pe cei doi fotbaliști de la Parma, Valentin Mihăilă și Dennis Man.
Este greu de crezut că Pisa are, în acest moment, puterea financiară de a transfera unul dintre cei doi jucători români, însă acest lucru nu-l descurajează să-i monitorizeze cu atenție.
Situația s-ar putea schimba la finalul sezonului, dacă Pisa va reuși să promoveze în Serie A, iar Parma nu.
- 5 milioane de euro este cota lui Dennis Man (24 de ani), conform transfermarkt.de.
- 4,5 milioane de euro este cota lui Valentin Mihăilă (22 de ani), conform transfermarkt.de.
”Căutăm un atacant care să aibă caracteristici diferite față de cei pe care-i avem în lot. Piața de la Parma? Nu știu, are o echipă echilibrată, cu jucători de calitate și multe alternative.
Dacă va exista vreo oportunitate, vom face ceva. Dar pentru mine Parma, împreună cu Genoa, au impresionat cel mai mult. În opinia mea, Parma are o echipă mai bună decât anul trecut.
Anul acesta am reușit să vin pe Tardini de câteva ori, anul trecut am făcut-o de mai multe ori pentru că meciurile Pisei nu s-au suprapus, iar Man și Mihăilă sunt doi jucători excelenți. Îi cunoaștem și i-am apreciat mereu. Când Marin îmi vorbește despre ei, îmi spune că sunt ieșiți din comun.
Un alt jucător extraordinar este Moruțan, dar nu mai este nicio surpriză. Îi cunoaștem calitățile și l-am transferat în speranța că vom ajunge în Serie A”, a declarat Giovanni Corrado pentru emisiunea ”Calcio Mercato”, conform pianetaserieb.it.
Etichete: serie b , parma , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...