Exclusiv Cine a fost persoana care a știut despre decizia lui Mircea Lucescu: "I-am spus cu o zi - două înainte"
articol scris de Digi Sport05.11.2023, 10:48
Vineri seara, Mircea Lucescu (78 de ani) a decis să demisioneze de la Dinamo Kiev, imediat după eșecul cu Șahtior Donețk, scor 0-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Inițial, presa din Ucraina relata că Mircea Lucescu nu a hotărât doar să plece de la Dinamo Kiev, ci să se retragă definitiv din fotbal, lucru dezmințit de către antrenorul român.
Răzvan Lucescu a știut despre planurile lui Mircea Lucescu
Prin intermediul unei intervenții telefonice la emisiunea Digi Sport Special, Mircea Lucescu a vorbit deschis despre relația sa. Aesta a dezvăluit că fiul său, Răzvan, știa dinainte despre planurile pe care le are Il Luce, însă fostul antrenor al celor de la Dinamo Kiev a așteptat duelul cu Șahtior, pentru a lua o hotărâre finală,
"I-am spus lui Răzvan cu o zi înainte, două, că am de gând să renunț. Am vrut să rămân să joc meciul acesta cu Șahtior. Am început cu Șahtior și am terminat cu Șahtior. Din păcate, nu am câștigat. Aș fi vrut să termin cu o victorie împotriva lor", a spus Mircea Lucescu.
Prima decizie luată de Mircea Lucescu: "Mă întorc acasă!"
ÎN DIRECT la Digi Sport Special, "Il Luce" a anunțat prima decizie pe care a luat-o, după plecarea de gruparea patronată de Igor Surkis: va reveni în România și se va concentra, o perioadă, pe viața de familie.
"Dacă sănătatea îmi va permite să continui, voi continua. Fără fotbal, pentru mine nu e viață. Nu s-au gândit (n.r.- cei de la Dinamo Kiev) niciun moment că pot să mă retrag. Toată lumea regretă că am luat această decizie. Mă întorc acasă, să văd cum mă simt. Pentru o perioadă, apoi mintea mea va zbura spre fotbal.
Totul depinde de sănătate. Voi vedea pe parcurs ce se va întâmpla. În momentul în care voi spune asta (n.r.- că se retrage), înseamnă că viața mea se va sfârși. Încerc să mă gândesc că nu e încă sfârșitul. Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să gândească pozitiv, că pot ajuta în continuare. Eu nu mă simt bătrân. Încă nu mă îngropați!”, a spus Mircea Lucescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City. Primul loc este ocupat de Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și adjudece 49 de titluri, cele mai multe dintre ele la Manchester United (38 de trofee).
De-a lungul carierei sale de tehnician, Lucescu a antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter, Reggiana, Brescia, AC Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.
Etichete: razvan lucescu , mircea lucescu , dinamo kiev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...