Cele două rivale din Manchester au cheltuit cel mai mult pe transferuri. Topul primelor 10 cluburi
02.09.2015, 18:19Cele două echipe din Manchester au cheltuit cei mai mulţi bani pe transferuri în această vară. City şi United au plătit pentru jucătorii achiziţionaţi aproape 400 de milioane de euro împreună.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În condiţiile în care cluburile din Premier League au investit peste un miliard de euro în transferurile de jucători, stabilind astfel un nou record all-time, nu este nicio surpriză că două echipe din Anglia conduc în topul echipelor care au cheltuit cei mai mulţi bani în perioada de mercato recent încheiată.
Manchester City conduce în clasament, cu 214 milioane de euro, în condiţiile în care doar belgianul Kevin De Bruyne şi Raheem Sterling au costat împreună aproape 150 de milioane.
"Cetăţenii" sunt urmaţi de rivalii de la Manchester United care au cumpărat jucători de 160 de milioane de euro, cu francezul Anthony Martial, adus de la AS Monaco, fiind în capul listei, cu 60 de milioane.
Surprinzător, podiumul este completat de Atletico Madrid. Echipa antrenată de Diego Simeone a cheltuit 126 de milioane de euro şi i-a adus, printre alţii pe columbianul Jackson Martinez, muntenegreanul Stefan Savic sau argentinianul Luciano Vietto.
Se observă revenirea în prim-plan a Seriei A TIM. Campionatul italian a fost depăşit doar de Premier League în ceea ce priveşte sumele investite în această vară, iar acest lucru se reflectă în faptul că Juventus, Inter Milano şi AC Milan se regăsesc în top 10, cu peste 300 de milioane de euro cheltuite în total.
Valencia, Paris St. Germain, Liverpool, Real Madrid şi Bayern Munchen completează primele zece poziţii.
Cluburile care au cheltuit cel mai mult pe transferuri
1. Manchester City - 214 milioane euro
2. Manchester United - 160,5 milioane euro
3. Atletico Madrid - 126 milioane euro
4. Juventus Torino - 123,5 milioane euro
5. Valencia - 122 milioane euro
6. Paris Saint-Germain - 116 milioane euro
7. Liverpool - 108,5 milioane euro
8. Inter Milano - 100,2 milioane euro
9. Real Madrid - 89,5 milioane euro
10.Bayern Munchen, AC Milan - 86 milioane euro
Sumele cheltuite în această vară în cele mai mari campionate europene
Premier League - 1,18 miliarde de euro
Serie A - 608 milioane de euro
La Liga - 558,3 milioane de euro
Bundesliga - 439 milioane de euro
VEZI AICI TOATE TRANSFERURILE VERII
Etichete: manchester city , premier league , atletico madrid , transferuri , manchester united , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...