Bogdan Stancu a rămas fără antrenor în Turcia
02.04.2013, 11:50Antrenorul argentinian al lui Orduspor, Hector Cuper, a demisionat de la cârma echipei Orduspor, la care activează şi atacantul român Bogdan Stancu. Tehnicianul a pus decizia pe seama rezultatelor slabe înregistrate cu echipa turcă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ultima înfrângere, cu 3-2 în faţa lui Sivasspor, a fost picătura care a umplut paharul lui Cuper. În urma acestui eşec, Orduspor a ajuns antepenultima în clasament, pe locurile retrogradabile, cu doar 29 de puncte. Iniţial, şefii clubului nu au vrut să accepte demisia argentinianului, dar ulterior s-au resemnat şi deja îi caută înlocuitor acestuia.
Cuper a sosit în Super Lig sezonul trecut cu obiectivul clar de a salva echipa de la retrogradare. Şi-a îndeplinit misiunea în primul sezon, iar debutul acestui al doilea sezon a fost unul promiţător. A urmat, însă, o serie neagră pentru Orduspor, care a făcut-o să cadă tot mai mult în clasament, iar Cuper crede că singura soluţie este un şoc pentru echipă şi a decis să demisioneze.
"Motanul" l-ar putea urma la viitoarea echipă
Orduspor este a 11-a echipă din cariera de antrenor a lui Cuper, după Huracan şi Lanus (Argentina), Mallorca, Valencia, Betis Sevilla şi Racing Santander (Spania), Inter, Parma (Italia), naţionala Georgiei şi Aris Salonic (Grecia).
Plecarea lui Hector Cuper ar putea însemna un nou început şi pentru Bogdan Stancu, dacă ţinem cont de o declaraţie făcută de preşedintele Nedim Turkmen în iulie anul trecut. "Suma de 2.5 milioane de euro oferită pentru Stancu poate părea mare, dar Cuper este fanul acestui fotbalist. El spune aşa: 'Dacă plec de la această echipă, primul jucător pe care îl voi lua la noua mea formaţie este Stancu'", spunea Turkmen în presa locală la acea vreme.
Etichete: turcia , orduspor , hector cuper , bogdan stancu , plecare , clasament , demisie , mutare , inlocuitor , serie neagra , super lig , atacant roman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...