Beșiktaș se întărește pentru Champions League cu foști jucători din Liga 1! Ivan Martic și Ricky Boldrin, doriți la Istanbul
articol scris de Digi Sport15.08.2020, 19:35
Beșiktaș a încheiat pe locul trei ultimul sezon al campionatului din Turcia și a obținut calificarea în turul doi preliminar al Champions League, unde va întâlni PAOK Salonic. Pentru a forța accederea în faza grupelor, gruparea din Istanbul pregătește mai multe întăriri la nivelul lotului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe lista de transferuri a celor de la Beșiktaș se regăsesc și doi fotbaliști care au evoluat recent în Liga 1. Fundașul dreapta Ivan Martic, liber de contract acum după despărțirea de Universitatea Craiova, și Fernando Boldrin, legitimat la Rizespor, fost jucător la Astra Giurgiu și FCSB, ar putea ajunge la Beșiktaș, susțin turcii de la Duydukmu.
Doi jucători care au trecut prin Liga 1, doriți la Beșiktaș
Ivan Martic este dorit de antrenorul Sergen Yalcin pentru a-l înlocui pe Gokhan Gonul, plecat la Fenerbahce, și pentru a-i face concurență brazilianului Douglas, trecut și pe la Barcelona, rămas titularul postului de fundaș dreapta.
Fernando Boldrin, fotbalist pentru care Beșiktaș ar trebui să achite și o sumă de transfer, spre deosebire de cazul lui Ivan Martic, a intrat în atenția grupării din Istanbul datorită prestațiilor bune din ultimul sezon, în care a evoluat pentru Rizespor.
Mijlocașul ofensiv, ajuns în Turcia în 2018, când a fost adus de Marius Șumudică la Kayserispor, a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Rizespor în ultimul an, reușind să marcheze șapte goluri și să ofere patru pase decisive în cele 31 de meciuri disputate.
Etichete: besiktas , ivan martic , ricki boldrin , transferuri besiktas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...