Balboa, după cea mai controversată fază de la CAN: "Poate nu a fost penalty"
03.02.2015, 14:02Atacantul Javier Balboa, autorul golurilor Guineei Ecuatoriale în sfertul de finală cu Tunisia de la Cupa Africii (2-1 după prelungiri), a estimat că "poate nu a fost penalty" la faza la echipa sa a egalat în minutul 90+3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Poate nu a fost penalty, dar bine, sunt faze de joc care se întâmplă în fiecare weekend în cele mai tari campionate din lume, în Spania, în Anglia. Maradona a dat gol cu mâna la un Mondial (1986, n. r.) şi a fost mult mai clar decât acest penalty", a declarat Balboa pentru AFP în noaptea de luni spre marţi.
După ce Tunisia a deschis scorul prin Akaichi (70), arbitrul Rajindraparsad Seechurn, din Mauriţius, a fluierat un penalty foarte contestat în favoarea Guineei Ecuatoriale, gazda competiţiei. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Balboa (90+3). S-a intrat în prelungiri şi acelaşi jucător a punctat decisiv din lovitură liberă.
"Penalty-urile trebuie să ştii şi să le baţi, cu atât mai mult sub presiune, în minutul care era atunci. Apoi a fost acea lovitură liberă şi am câştigat cu 2-1", a adăugat atacantul formaţiei portugheze Estoril.
Despre reacţia virulentă a tunisienilor, care a obligat poliţia să-l escorteze pe arbitru până la vestiar, Balboa a spus: "Nu o înţeleg, fiindcă o naţională de acest nivel n-ar trebui să se coboare la acest tip de 'joc murdar'".
"Ei s-au plâns mult de penalty, dar după golul lor au tras de timp, cădeau cu uşurinţă... Despre asta n-au zis nimic, au rămas discreţi. Mai rămăseseră 30 de minute, noi încă nu câştigaserăm. În prelungiri, noi am fost echipa mai bună", a continuat Balboa.
Guineea Ecuatorială s-a calificat în premieră în semifinalele competiţiei, unde va întâlni Ghana.
Etichete: penalty , cupa africii , tunisia , guineea ecuatoriala , balboa , penalty balboa tunisia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...