Azerii au anunțat ce transfer vrea să facă Adrian Mutu la Neftchi Baku
articol scris de Digi Sport29.07.2023, 22:18
Adrian Mutu (44 de ani) nu este mulțumit de lotul avut la dispoziție la Neftchi Baku, iar antrenorul român le-a cerut celor din conducerea clubului să mai facă anumite transferuri.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Briliantul" a primit un răspuns pozitiv din partea oficialilor, astfel că în momentul de față încearcă să își completeze efectivul în zonele în care are nevoie.
Netfchi Baku a trimis oferta pentru fotbalistul dorit de Mutu
De la venirea sa, Neftchi Baku i-a adus pe Yuri Matias și Mark Tamas, doi fotbaliști pe care Adrian Mutu îi cunoștea din campionatul României. De această dată, fostul tehnician al Rapidului vrea să se întărească în zona ofensivă și a pus ochii pe un jucător din America de Sud.
Potrivit jurnaliștilor azeri, Mutu îl vrea pe Juan Garro (30 de ani), cel care evoluează în momentul de față pentru Huracan, Argentina. Neftchi Baku a trimis deja o ofertă oficială și așteaptă un răspuns final în orele următoare.
Cotat la 475.000 de euro, Garro evoluează în partea dreaptă a atacului. Acesta evoluează din vara anului 2018 pentru Huracan și a strâns 63 de meciuri, timp în care a înscris de 7 ori și a oferit 3 pase decisive.
În perioada iulie 2021- decembrie 2022 a fost împrumutat la Newell's Boys.
Adrian Mutu: ”Mai avem nevoie de trei sau patru jucători!”
Adrian Mutu a vorbit într-un interviu acordat jurnaliștilor azeri despre următoarele transferuri puse la cale la Neftchi Baku.
”Briliantul” a explicat că este mulțumit că Yuri Matias și Mark Tamaș au ajuns la Neftchi, însă este de părere că echipa mai are nevoie de cel puțin trei jucători.
”Au ajuns doi jucători, Matias a semnat contractul, iar transferul lui Tamaș a intrat în ultima etapă a negocierilor (n.red. transferul lui Mark Tamaș a fost oficializat duminică).
Mi-am exprimat opinia pe această temă într-o discuție purtată cu oficialii clubului. Mai avem nevoie de trei sau patru jucători. Nu vom transfera orice jucător, trebuie să fim foarte atenți, pentru că uneori se mai fac și greșeli în transferuri. Trebuie să ne asigurăm că, dacă vom greși, această greșeală nu va fi prea mare.
Nu voi renunța la niciun jucător deocamdată. Avem nevoie de jucători azeri în campionat. Lotul conține mulți jucători azeri atât tineri, cât și experimentați. Trebuie să contribuim și la dezvoltarea jucătorilor tineri”, a declarat Adrian Mutu, conform sportinfo.az.
Etichete: adrian mutu , neftchi baku , transfer mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...