Au lăsat echipa pentru nuntă. Principalul a fost mire, secundul - cavaler de onoare
01.01.2017, 21:33Darlington 1883, echipă din National League North (seria nordică a diviziei a șasea din Anglia), a trebuit să se descurce în meciul pe care l-a avut de jucat împotriva lui Halifax chiar în prima zi a anului 2017 fără antrenorul principal și cel secund.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Motivul pentru care Darlington s-a aflat în această situație? Managerul Martin Gray (foto dreapta) s-a căsătorit chiar pe 1 ianuarie 2017, iar asistentul său, Brian Atkinson (foto stânga), a fost cavaler de onoare.
Gray a spus că clubul le-a solicitat celor de la Halifax să reprogrameze meciul, dar ”cu tot respectul, ei au refuzat”.
”Cred că toate lumea poate fi de acord că, să muți nunta la acel moment, nu era o opțiune”, a zis antrenorul, care stabilise ca nunta sa să aibă loc pe această dată în urmă cu doi ani de zile.
Fost mijlocaș la Sunderland și la Oxford, Martin Gray a avut o discuție cu jucătorii săi în dimineața zilei, înainte de a merge la propria nuntă. În plus, el i-a lăsat în locul său și al secundului pe Sean Gregan, unul dintre antrenorii din staff, și Harry Dunn, șeful scouterilor.
”Sunt încrezător că putem câștiga. Aștept să aflu că am luat cele trei puncte după ce voi deveni un om însurat”, a mai zis Martin Gray, cel care conduce echipa din 2012.
Jucătorii lui Darlington nu i-au oferit managerului cadoul perfect de nuntă, însă s-au descurcat decent și au reușit să nu piardă în deplasarea de la Halifax. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2, asta după ce gazdele au condus de două ori.
În seria nordică a diviziei a șasea din Anglia, Darlington ocupă locul 4, cu 42 de puncte obținute în 23 de etape. În National League (fostă Conference), promovează direct doar prima clasată, în timp ce următoarele patru merg în play-off.
Etichete: nunta , darlington , martin gray , halifax , national league north
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...