Atalanta - Juventus 1-2, în finala Cupei Italiei. Andrea Pirlo a câștigat al doilea trofeu din cariera de antrenor
articol scris de Digi Sport20.05.2021, 00:45
Juventus s-a impus, scor 2-1, în meciul cu Atalanta din finala Cupei Italiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Duelul a început cu o fază litigioasă de arbitraj, din minutul 13, când Atalanta a solicitat o lovitură de pedeapsă după ce Matteo Pessina a căzut în careu, însă centralul Davide Massa a lăsat jocul să continue.
Juventus a învins Atalanta și a câștigat Cupa Italiei
În minutul 31, Juventus a reușit să dea lovitura și să deschidă scorul, datorită golului marcat de Dejan Kulusevski. Până la pauză, însă, Atalanta a restabilit egalitatea, Ruslan Malinovsky marcând în poarta lui Gianluigi Buffon, cel care va pleca de la Juventus la finalul stagiunii.
Juventus a început în atac partea secundă, însă a ratat ocazii importante prin Dejan Kulusevski și Federico Chiesa, care a lovit bara.
În minutul 73, același Federico Chiesa a punctat pentru 2-1, din pasa autorului primului gol, Dejan Kulusevski, stabilind și scorul final al partidei pe care Atalanta a terminat-o în inferioritate numerică, Rafael Toloi fiind eliminat în minutul 88.
Juventus a câștigat, astfel, Cupa Italiei, al doilea trofeu al stagiunii, după Supercupa cucerită în ianuarie, 2-0 cu Napoli.
După cucerirea Cupei, pentru Juventus urmează ultimul meci al sezonului, cu Bologna, programat duminică, de la 21:45, în direct la Digi Sport 2, care va stabili dacă formația lui Andrea Pirlo va juca în ediția viitoare a Champions League.
Înaintea etapei, Juventus este pe locul cinci, în afara pozițiilor de Champions League, cu 75 de puncte, unul mai puțin decât Napoli și AC Milan, formațiile de pe a patra, respectiv a treia poziție.
Etichete: cupa italiei , juventus - atalanta , federico chiesa , dejan kulusevski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...