Video ”Așa ceva nu s-a mai văzut de la Ronaldo”. Puștiul de 16 ani cotat la 15 milioane de euro ”a lovit” din nou
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 11:02
Endrick (16 ani), puștiul-minune al lui Palmeiras, dorit de toate marile cluburi din Europa, a demonstrat o dată în plus de ce este cotat la nu mai puțin de 15 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Așa ceva nu s-a mai văzut de la Ronaldo”. Endrick, gol de senzație în Brazilia
Tânărul atacant brazilian a încântat în ultima perioadă cu execuțiile sale magistrale și cifrele ”de pe altă planetă” pe care le-a reușit la formația U20 a celor de la Palmeiras, însă golul în poarta celor de la Atletico Paranaense U20 este cu adevărat special.
Golul a fost o capodoperă, însă modul în care a trecut de un adversar cu câteva secunde înainte de a catapulta balonul în plasă de la aproximativ 20 de metri i-a făcut pe jurnaliștii de la AS să titreze: ”Așa ceva nu s-a mai văzut în Brazilia de la Ronaldo”.
Un ”sombrero” cu călcâiul l-a lăsat în poziție de finalizare pe Endrick, care nu i-a dat nicio șansă portarului advers, cu o ”torpilă” bine plasată.
- 5 goluri în 4 selecții a reușit Endrick la naționala U17 a Braziliei.
- 6 reușite în 7 partide sunt cifrele lui Endrick în acest sezon la Palmeiras U20.
"Ți-ar plăcea să joci la Barcelona?" Endrick nu s-a lăsat impresionat de întrebare
Deși avea doar 15 ani în momentul respectiv, iar majoritatea puștilor care visează să-și facă un nume în fotbal ar fi răspuns rapid cu "da" la întrebarea ”Ți-ar plăcea să joci la Barcelona?”, Endrick a oferit un răspuns calculat și rezervat.
"Este un club pe la care au trecut mulți jucători care îi inspiră pe cei tineri, precum Neymar, Ronaldo, Rivaldo, Romario sau Ronaldinho. Toți băieții care vor să joace în străinătate se gândesc la Barcelona datorită lui Neymar, care activează în aceeași perioadă cu a noastră.
Dacă va veni vreodată ziua să plec, poate că Barcelona va fi o opțiune. Da, ar putea fi pe stilul meu, dar eu încerc să le îmbin pe toate. Atât un joc direct, cât și tiki-taka. Barcelona este o echipă foarte bună. În 2015 a câștigat Liga Campionilor cu Xavi, Iniesta și tripleta MSN în atac. Era o echipă spectaculoasă, așa cum se vede rar", a declarat tânărul fotbalist, conform publicației spaniole Sport., la începutul anului 2022.
Nu doar Barcelona și-a manifestat interesul pentru a-l transfera pe Endrick, ci și Real Madrid și Chelsea, printre altele.
Etichete: palmeiras , endrick , gol endrick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...