Galerie Foto Arda Turan l-a luat la pumni pe un celebru cântăreț din Turcia. S-a dus cu pistolul la spital: ”Omoară-mă!”
10.10.2018, 19:17Arda Turan, 31 de ani, fostul jucător al Barcelonei, s-a dus într-un club, în seara de marți, unde, sub influenţa alcoolului, i-a făcut avansuri soţiei lui Berkay, un popular cântăreţ din Turcia, potrivit site-ului sabah.com. Când Berkay şi-a dat seama de ceea ce se petrece, şi-a trimis soţia în afara clubului, apoi s-a dus la Arda pentru a discuta cu el, dar în acel moment fotbalistul legitimat în prezent la Basaksehir, sub formă de împrumut, l-a lovit cu pumnul şi i-a spart nasul.
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Turcul nu s-a oprit aici. Cântăreţul s-a dus la spital pentru a fi operat, iar Arda l-a urmat. Conform sursei menţionate, s-ar fi dus la Berkay cu un pistol şi i-ar fi spus: "Nu ştiam că este soţia ta. Îmi pare foarte rău, omoară-mă!"
Arda Turan a postat apoi un mesaj pe Instagram în care nu a negat incidentul, dar nu și circumstanțele prezentate în presă. Arda Turan este căsătorit, iar soţia sa este însărcinată în opt luni.
La finalul sezonului 2017-2018, în luna mai, Arda Turan a primit o sancțiune imensă în Turcia: a fost suspendat 16 etape, după ce a agresat un arbitru asistent la partida Istanbul Bașakșehir - Sivasspor, 1-1. În prelungirile meciului cu Sivasspor, Arda s-a enervat din cauza unei decizii de arbitraj și s-a dus "glonț" la tușier, s-a răstit la el, apoi l-a împins cu un gest impulsiv.
Mijlocașul ofensiv a trebuit să achite şi suma de 39.000 lire turceşti drept amendă.
Galerie Foto
Etichete: arda turan , arda turan bataie , arda turan berkay sotie , arda turan scandal in club
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...