Arabii scriu că șefii nu îl mai vor pe Olaroiu la Al Ahli. Românul rămâne ferm: "Nu îmi dau demisia!"
14.02.2015, 11:48Al Ahli, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, a pierdut al doilea meci la rând în campionatul din Emirate, 0-4 pe teren propriu, cu Al Wasl.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma înfrângerii la scor, trupa românului, deținătoarea titlului din Emirate, a ajuns pe locul 7, la nu mai puțin de 13 puncte de lider și la 9 de poziția a 3-a, care asigură participarea în Liga Campionilor Asiei.
Situația este dramatică pentru șefii lui Al Ahli, care nu pot să accepte decăderea din acest sezon. Formația pornea drept mare favorită la cucerirea unui nou trofeu, iar acum nici atingerea podiumului nu mai pare realizabilă.
În aceste condiții, al-jazirah.com scrie că managementul lui Al Ahli vrea să renunțe la Cosmin Olăroiu, însă încearcă să ajungă la o înțelegere cu românul. În cazul în care îl dau afară, trebuie să îi achite o sumă mare de bani drept despăgubire.
După înfrângerea de vineri seara, jucătorii au părăsit stadionul pe ieșirea secundară, pentru a scăpa de fanii furioși și de jurnaliști.
Singurul om care s-a prezentat la conferința de presă a fost Olăriu, care s-a menținut ferm pe poziție:
"Antrenorii sunt responsabili pentru orice înfrângere. Totuși, jucătorii au fost obosiți atât fizic, cât și mental. Consider că munca mea mai poate aduce lucruri bune la Al Ahli, nu îmi dau demisia.", a spus fostul antrenor al Stelei.
Olăroiu a semnat cu trupa din Dubai în iulie 2013 un contract valabil pentru 3 sezoane. Salariul lui este de 4 milioane de euro anual. În primul sezon, românul a cucerit titlul și Supercupa Emiratelor, iar în 2014 și-a trecut în cont și Cupa Emiratelor.
Etichete: cosmin olaroiu , antrenori romani , olaroiu al ahli , demisie olaroiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...