Alex Bourceanu și-a reziliat contractul cu Trabzonspor! Detaliile despărțirii
14.10.2015, 09:43Aventura lui Alexandru Bourceanu (30 de ani) în campionatul Turciei s-a încheiat, cel puțin pentru moment. Internaționalul român nu a mai fost pe placul antrenorului Shota Arveladze, astfel că ex-stelistul s-a văzut nevoit să-și vadă de drumul său, mai ales că nici cei din conducere nu au mai agreat varianta unui împrumut.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Astfel că, potrivit site-ului oficial al celor de la Trabzonspor, Bourceanu a devenit liber de contract.
”Contractul de fotbalist profesionist semnat între clubul nostru și jucătorul Alexandru Bourceanu a fost reziliat de comun acord. Conform înțelegerii, în urma acestei rezilieri contractuale, fotbalistul va primi suma de 420.000 de euro”, se arată în comunicatul oficial al grupării din Turcia.
În aceste condiții, Bourceanu, care era remunerat cu suma de 800.000 de euro pe sezon, se vede nevoit să aștepte următoarea perioadă de mercato pentru a putea semna cu o nouă echipă. Chiar dacă este liber de contract, el nu poate parafa o nouă înțelegere cu vreun alt club sau poate semna, dar nu poate fi înregistrat, din cauza faptului că actualul statut l-a căpătat după ce s-a încheiat perioada de mercato din vară.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Fostul căpitan al Stelei, care a semnat contractul cu Trabzonspor în februarie 2014 nu a avut parte de șansă la gruparea turcă. O accidentare gravă l-a ținut departe de gazon aproape jumătate de an, după care a revenit, anul trecut, la Steaua cu gândul că astfel își va recăpăta mai ușor forma care-l consacrase. Numai că, nici la gruparea din Ghencea Bourceanu nu a mai jucat ca pe timpuri, fiind mai mult rezervă.
Fotbalistul s-a întors în vară la Trabzonspor cu gândul ca o va putea lua de la capăt. N-a reușit însă să impresioneze la revenire, dar a avut parte și de o nouă accidentare care l-a scos iar din circuit. De data asta definitiv de la turci.
1461 de minute a bifat Bourceanu pentru Trabzonspor, în toate competițiile și a marcat un gol într-un meci încheiat la egalitate, scor 2-2.
3,5 ani a fost durata contractului semnat inițial de către Bourceanu și Trabzonspor, în februarie 2014.
1.300.000 de euro este suma de transfer pe care turcii au achitat-o Stelei în schimbul mijlocașului.
420.000 de euro este suma pe care a primit-o Bourceanu în momentul rezilierii contractului.
27 de meciuri are Alexandru Bourceanu în prima reprezentativă a României, pentru care a debutat în 2009.
6 trofee are Bourceanu în carieră, toate cu Steaua: 3 titluri de campion în Liga 1 (2013, 2014, 2015), o Cupă a României (2015), o Supercupă a României (2013) și o Cupă a Ligii României (2015).
30 de ani are Bourceanu.
Etichete: program digisport , alexandru bourceanu , bourceanu trabzonspor , bourceanu liber de contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...