Exclusiv Alertă pentru Xavi! Gică Craioveanu crede că antrenorul este ”pe făraș” la Barcelona: ”Nu e apreciat!”
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 09:00
Barcelona ocupă locul trei în clasamentul din La Liga, cu 41 de puncte, la șapte lungimi în urma lui Real Madrid și Gironei, echipele care ocupă primele două poziții ale ierarhiei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Catalanii s-au calificat în finala Supercupei Spaniei după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Osasunei, însă va avea parte de un duel foarte dificil în ultimul act, cu Real Madrid, care a învins-o pe Atletico Madrid cu 5-3.
Gică Craioveanu: ”Xavi nu e un antrenor apreciat în Spania! Se gândesc la un înlocuitor!”
- Finala Supercupei Spaniei este programată duminică, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.
Gică Craioveanu are multe legături în fotbalul spaniol, având în vedere cariera sa. După ce a evoluat pentru formații precum Real Sociedad, Villarreal sau Getafe, legendarul fotbalist al Universității Craiova s-a stabilit în Spania unde comentează meciuri la un post celebru de radio.
Așadar, fostul mare fotbalist este la curent cu tot ce se întâmplă în La Liga și a dezvăluit că Xavi Hernandez este ”pe făraș” la Barcelona.
Catalanii nu au reușit să se ridice la înălțimea prestațiilor din sezonul trecut când au devenit campioni, iar conducerea clubului ar fi nemulțumită de Xavi Hernandez, căruia i-ar căuta un înlocuitor.
”Xavi mi se pare că a preluat o echipă prea mare într-un scurt timp. Am senzația că Barcelona e o căciulă deja prea mare pentru el, a ajuns și în cel mai greu moment din istoria Barcelonei, multe probleme financiare, multe probleme de lot, l-a pierdut pe Messi.
La Xavi se vrea titlul, se vrea ceva. Xavi nu e un antrenor apreciat în Spania, vă spun sincer, chiar se gândesc la un înlocuitor”, a spus Gică Craioveanu la emisiunea Fotbal European de la Digi Sport.
Xavi Hernandez: ”Putem să o dominăm pe Real Madrid în finala Supercupei, la fel cum am făcut-o în majoritatea timpului în ultimul El Clasico”
La scurt timp după partida Barcelonei cu Osasuna, Xavi s-a arătat încrezător că elevii săi vor reuși să o domine pe Real Madrid în finala Supercupei Spaniei, la fel cum, în opinia sa, echipa blaugrana a făcut-o în fața marilor rivali în ultimul El Clasico din campionat (câștigat de Real Madrid, în deplasare, cu scorul de 2-1).
De asemenea, antrenorul formației de pe Camp Nou s-a arătat convins că echipa sa are șanse importante să o învingă pe Real Madrid și, implicit, să cucerească Supercupa Spaniei.
”Cred că am dominat-o pe Real Madrid în cea mai mare parte a timpului în El Clasico din La Liga. Cred că putem să-i dominăm din nou și să câștigăm", a spus Xavi.
Etichete: barcelona , antrenor , xavi , gica craioveanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...