Abdoulaye Ba și-a găsit rapid echipă, după despărțirea de Dinamo! Va juca în prima ligă din Portugalia
articol scris de Digi Sport08.01.2021, 12:40
Abdoulaye Ba s-a despărțit recent de Dinamo, din cauza situației financiare precare de la club, dar și-a găsit o nouă echipă într-un timp record.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fundașul central senegalez de 30 de ani a semnat un contract pe un an și jumătate cu Moreirense, anunțul fiind făcut de clubul aflat pe locul 10 în prima ligă portugheză pe căile oficiale de comunicare.
Abdoulaye Ba și-a găsit echipă, după despărțirea de Dinamo
Abdoualaye Ba este unul dintre fotbaliștii plecați de la Dinamo la doar câteva luni după ce au semnat contractul cu gruparea din ”Ștefan cel Mare”, alături de Rene Hinojo, Isma Lopez, Alexander Gonzalez sau Borja Valle.
Stoperul senegalez a reușit să ”rupă” foarte repede contractul cu Dinamo, după apelul făcut la FIFA, fiind neplătit.
„În urmă cu patru luni am ajuns la Dinamo și acum e timpul să pun punct. Vreau să le mulțumesc colegilor, antrenorilor și membrilor staff-ului, alături de care am petrecut fiecare zi, antrenament după antrenament, angajaților clubului și fanilor din DDB care m-au susținut și m-au respectat din prima zi.
Mi-aș fi dorit să-mi iau la revedere pe teren, ajutând echipa. Vă îmbrățișez pe toți 'câinii roșii' și vă voi purta mereu în inimă”, a transmis Abdoulaye Ba, la despărțirea de Dinamo.
Odată cu semnarea contractului cu Moreirense, Abdoulaye Ba revine în țara în care a făcut primii pași în fotbalul mare, la Porto. De-a lungul carierei, stoperul a mai evoluat în Portugalia la Covilha, Coimbra și Victoria Guimaraes.
Etichete: moreirense , plecari dinamo , abdoulaye ba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...