Fosta adversară a CFR-ului, deposedată de trofeul de campioană pentru trucare de meciuri
articol scris de Digi Sport12.05.2023, 10:20
Şahtior Soligorsk a fost găsită vinovată de trucarea de meciuri şi a fost deposedată de titlul de campioană a Belarusului, câştigat în sezonul trecut, a anunţat Federaţia Belarusă de Fotbal.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Șahtior Șoligorsk a rămas fără titlul de campioană a Belarusului
Şahtior, care a fost eliminată în acest sezon de CFR Cluj din turul 3 al Conference League (0-0 şi 1-0 pentru campioana României), a fost penalizată cu 30 de puncte în acest sezon şi cu 20 de puncte în următorul, după ce BFF a aflat că oficialii clubului au trucat meciuri şi au oferit stimulente financiare altor echipe din campionat.
Alte două cluburi, Energetik-BGU Minsk, vicecampioana de anul trecut, şi Belşina Bobruisk au fost depunctate din cauza implicării în trucarea de meciuri.
BATE Borisov îi va lua locul lui Şahtior Soligorsk în preliminariile viitoarei ediţii a Ligii Campionilor, a precizat agenţia naţională de ştiri, BeITA.
Sezonul în Belarus se desfăşoară din martie până în noiembrie. Dinamo Minsk este acum lider, după şapte etape.
Anul trecut, în august, CFR Cluj a întâlnit-o pe Şahtior Soligorsk în turul trei preliminar al Conference League. A fost 0-0 în tur şi 1-0 în retur, iar clujenii s-au calificat în play-off-ul competiției.
Etichete: belarus , trucare de meciuri , sahtior soligorsk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...