Exclusiv Florin Prunea: ”Băiatul ăsta va ajunge un mare antrenor”
articol scris de Digi Sport11.10.2024, 23:55
Florin Prunea (56 de ani), fost mare internațional român, nu are dubii în privința unui antrenor din ”generația nouă”.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florin Prunea, fără dubii despre Daniel Pancu
După ce a văzut victoria României U21 cu Muntenegru U21, scor 6-2, în preliminariile pentru EURO U21 2024, Florin Prunea s-a convins de Daniel Pancu (47 de ani), selecționerul naționalei de tineret.
”Băiatul ăsta va ajunge un mare antrenor”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport Special.
Cu Daniel Pancu pe banca tehnică, România U21 este la un pas de calificarea la EURO U21 2025.
”Tricolorii” U21 vor înfrunta marți Elveția U21, în ultima etapă a Grupei E.
Clasamentul Grupei E
Ce a spus Daniel Pancu, după victoria României U21 cu Muntenegru U21
La scurt timp după finalul partidei, Daniel Pancu a intrat prin intermediul telefonului la emisiunea Digi Sport Special și a tras toate concluziile.
Selecționerul și-a elogiat elevii și s-a declarat mulțumit de rezultatul final. Mai mult, ”Pancone” a dezvăluit că meciul contra Elveției, ultimul din grupă, este unul foarte important.
”Mesajele au prins, orice s-ar întâmpla, la fotbal poți pierde, câștiga sau să termini la egalitate. Când jucătorii se prezintă la cel mai înalt nivel din punct de vedere al atitudinii, nu poți decât să te declari mulțumit. Ne-am recâștigat spiritul de echipă meci la acest meci, plus calitatea celor din față nu am mai avut la o altă națională, cred eu.
În ultimele minute mă gândeam deja la meciul cu Elveția. E un joc care îmi dă foarte multe bătăi de cap. E o echipă foarte puternică, unul dintre jucătorii de atac va fi pe bancă și mă gândesc cine va intra și ne va ajuta pe parcurs.
Eu cu Louis Munteanu am o relație bună. Și cu Tavi Popescu am o relație bună, chiar dacă s-a întâmplat să nu fie convocat recent. Am o relație foarte bună cu ei, cu toți fotbaliștii de mare calitate. Și eu am fost considerat de mare calitate la vârsta lor, dar cu cât am fost mai puțin capricios am reușit să joc la cel mai înalt nivel. Sunt jucători care au capacitatea să ajungă la cel mai înalt nivel.
De foarte mult timp mă gândesc la meciul cu Elveția. Aici nu mă așteptam să fie un meci așa ușor, dar am fost noi foarte bine. Nu putem să pregătim meciul la egal, pentru că e o echipă care nu se menajează deloc și care atacă tot timpul”, a spus Daniel Pancu.
Etichete: romania u21 , daniel pancu , florin prunea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...