Galerie Foto Excentricul stilist cu mănuși din apele Pacificului. Cu ce se ocupă, la 53 de ani, mexicanul Jorge Campos
22.06.2020, 08:21Mexicanul Jorge Campos (53 de ani) a pus un strop de culoare pe tabloul fotbalului mondial al anilor '90 și al începutului perioadei 2000. Retras din activitate și fost secund al rereprezentativei țării sale, Campos are timp pentru două dintre vechile sale pasiuni.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Excentric prin vestimentația abordată și captivant prin atitudinea de pe teren, portarul de doar 1,70 m e considerat cel mai valoros goalkeeper din istoria țării sale. Impresiona prin viteza cu care își părăsea careul pentru a porni construcția atacurilor și prin felul în care își organiza defensiva.
De mult ori, atacanții adverși speculau stilul său riscant de joc, dar Jorge Campos a făcut mereu deliciul suporterilor prin parade și prin ținuta sa.
Galerie Foto
A jucat 130 de partide pentru prima reprezentativă, a marcat 34 de goluri în timpul carierei și a reușit să-și construiască un capital de imagine imens datorită echipamentelor pe care le stiliza.
Jorge Campos e comentator TV
Nu s-a considerat vreodată un designer vestimentar profesionist și spune că ideile i-au venit din suflet. Stilul său riscant abordat pe terenul de fotbal - cu ieșiri în afara careului - și acrobațiile realizate de multe ori pentru public și fotoreporteri l-au transformat și în endorser pentru Nike.
A jucat într-o reclamă celebră a brandului american - repartizat în Echipa Binelui (alături de Figo, Cantona, Ronaldo sau Maldini) intrată într-un amfiteatru roman să reteze Demonii Răului.
La 53 de ani, simpaticul Campos, prezent la două ediții ale CM, a devenit comentator la Azteca TV și iubește până în vârful unghiilor surfingul.
Jorge Campos: "Când eram copil îmi doream să fac surfing, acum am timp"
Îndemânaticul fost portar e des văzut pe nisipul fin de la Acapulco cum pășește spre apele Pacificului cu placa plutitoare din plastic cu care driblează valurile.
„Mi-au plăcut întotdeauna marea, oceanul, plaja, să alerg acolo pe plajă, să fac surfing. Când eram copil îmi doream să fac surfing, acum am timp.
Și mi-au plăcut întotdeauna pantalonii scurți în stil bermude atât de mult, încât am încercat să aduc culorile vii caracteristice pasionaților de surfing și în fotbal.
Nu m-am gândit niciodată la tot ce avea să se întâmple în fotbal, că voi reuși să revoluționez și eu echipamentele, la culori, la design”, a declarat Jorge Campos, sâmbătă, pentru publicația Bolavip.com.
Jorge Campos: "Dacă lumea spunea că sunt urâte, nu mă supăram"
Interesant este că în spotul publicitar mai sus menționat, Jorge Campos a îmbrăcat un echipament negru, în pofida pasiunii sale pentru culorile țipătoare.
„Mi-a plăcut să creez haine, un prieten din Acapulco avea brandul său de îmbrăcăminte și am început să-i dăm o formă. I-am cerut niște modele pentru că voiam să schimb imaginea lor și am încput să-mi îmbunătățesc și eu designul echipamentelor mele.
Dacă lumea spunea că sunt urâte, nu mă supăram", a mai precizat Campos pentru Bolavip.
Jorge Campos: "Am vrut ca echipamentele mele să-mi amintească de Acapulco, de plajă"
Carismatic și comunicativ, Campos e deseori invitat de oficialii FIFA pentru a juca în meciurile de gală organizate cu all star teamul denumit generic Rest of The World.
"Mi-a plăcut întotdeauna designul, marketingul... Nu am căutat niciodată ceva diferit. Am vrut să mă simt confortabil, am vrut să fac ceva care să-mi placă și ceva care să-mi amintească de surfing în Acapulco, de plajă", a mai punctat fostul portar al naționalei Mexicului.
Campos a demonstrat prin veleitățile sale de designer vestimentar că sportivii își pot întreține o pasiune concomitent cu antrenamentele și perioada de foc a competițiilor. Și, cu răbdare, a așteptat să se retragă din fotbal pentru a avea timp să stea cocoțat cu placa plutitoare pe creasta valurilor.
Etichete: mexic , jorge campos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...