Europa şi America de Sud ar putea pierde câte un loc de calificare la următoarele două Cupe Mondiale
29.05.2015, 17:31În plin scandal planetar, Federaţia Internaţională de Fotbal va determina sâmbătă numărul de ţări calificate, pe confederaţie, pentru Mondialele din 2018, din Rusia, şi 2022, din Qatar, pentru care Europa şi America de Sud ar putea pierde câte un loc.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Această repartizare va fi decisă sâmbătă de Comitetul Executiv, organizat, aşadar, a doua zi după alegerile prezidenţiale, o programare care l-a determinat pe preşedintele UEFA, Michel Platini, să bănuiască o premeditare din partea preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, care s-ar servi de această operaţiune doar aparent fără mare interes ca de un mijloc pentru a-şi facilita realegerea.
"Pentru locurile pe confederaţie pentru Mondial, Blatter va organiza un Comitet Executiv după Congresul (de alegeri al FIFA), şi joacă pe această carte", a declarat francezul chiar înainte de furtuna judiciară să izbucnească şi să zdruncine FIFA.
Aceasta întrucât confederaţia europeană se teme că pierde un loc, cum a şi spus, de altfel, Platini încă de pe 24 martie, la încheierea Congresului UEFA de la Viena, în faţa câtorva ziarişti, între care şi unul de la AFP, care confirmă. "Noi, europenii, vrem mai multe echipe (14 în loc de 13, pentru că Rusia este calificată din oficiu, ca ţară organizatoare), a spus francezul. Dacă vorbim de calitatea fotbalului, din primele 31 de echipe în clasamentul FIFA, 19 sunt europene. Dacă (la FIFA) nu mai vor Europa, să o spună...".
Joi, la Zurich, înaintea alegerilor prezidenţiale, fostul conducător de joc al Franţei a asprit tonul: "Există o linie roşie - nici nu se pune în discuţie ca Europa să aibă un loc mai puţin în 2018, va fi 13+1; şi 13 pentru 2022, nici vorbă să se schimbe ceva în această privinţă".
Revendicări la care Blatter a adus un răspuns năucitor la sfârşitul lunii martie: "Lumea nu se se mai învârte în jurul Europei. Pe parcursul celor 40 de ani ai mei la FIFA, mi-am făcut o datorie din a exporta fotbalul peste tot în lume. Am ajuns la acest lucru, dar procesul nu este încheiat", a scris el atunci în săptămânalul FIFA.
Dar UEFA nu este singura a se teme de pierderea unui loc de calificată. CONMEBOL (America de Sud), care putea până acum să califice 4 selecţionate direct şi a 5-a în urma unui baraj, ar putea să rămână cu doar 4 locuri maximum, potrivit cotidianului spaniol AS, săptămâna trecută.
Atunci, cine ar primi un bilet în plus?
La mijlocul lunii aprilie, Sepp Blatter s-a arătat favorabil atribuirii unui al patrulea loc calificativ direct la Cupa Mondială pentru zona CONCACAF (America de Nord, Centrală şi zona Caraibelor), adică aceeaşi confederaţie care se află în centrul scandalului judiciar care a marcat dramatic FIFA în această săptămână. Preşedintele acesteia, Jeffrey Webb, a fost arestat la Zurich, făcând parte dintre cele 14 persoane acuzate de justiţia americană, care suspectează existenţa unor şpăgi în sumă totală de mai multe zeci de milioane de dolari, din anii 1990 până astăzi.
Etichete: europa , fifa , blatter , america de sud , locuri de calificare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...