VIDEO Revenire de senzaţie pentru Dortmund, în play-off-ul UEL! De la 0-3 la 4-3
21.08.2015, 00:14Borussia Dortmund părea că are parte de un adversar facil în play-off-ul UEFA Europa League. Echipa lui Thomas Tuchel s-a deplasat în Norvegia, pentru prima manşă cu Odd Grenland, şi s-a văzut condusă cu un stupefiant 3-0, după primele 22 de minute.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dortmund s-a trezit şi a reuşit să înscrie de 4 ori în următoarele 63 de minute, impunându-se cu 4-3, în cel mai spectaculos meci al serii de joi. Aubameyang a sunat alarma în minutul 34, după care Shinji Kagawa a readus-o pe Borussia în joc imediat după pauză (47).
Aubameyang a reuşit "dubla" în minutul 76 şi fostul jucător al lui Mircea Lucescu, Henrikh Mkhitaryan, a dat lovitura de graţie cu cinci minute înainte de final. Borussia a devenit astfel prima echipă care se impune în Europa după ce a fost condusă cu 3-0 de la Brugge, în 2011 (4-3, cu Maribor, Europa League).
Astfel, Tuchel are parte de debutul perfect pe banca lui Dortmund: are 5 victorii în primele 5 meciuri oficiale, cu 16 goluri marcate şi numai 3 primite.
Echipa Borussiei Dortmund (4-2-3-1): Weidenfeller - Castro (Sokratis 46), Ginter, Hummels, Schmelzer - Gundogan, Bender (Weigl 68) - Kampl (Ramos 63), Kagawa, Mkhitaryan - Aubameyang
Antrenor: Thomas Tuchel
VIDEO CU REZUMATUL MECIULUI
Etichete: europa league , borussia dortmund , borussia odd
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...