Rudar - FCSB 0-2 | Concluziile unei victorii care nu a venit uşor. Ce a adus revenirea la 4-2-3-1 şi remarcaţii meciului
27.07.2018, 00:00VIDEO Rudar - FCSB 0-2 | Echipa lui Nicolae Dică şi-a respectat statutul de favorită în dubla cu Rudar Velenje şi este aproape calificată în turul 3 preliminar din Europa League, datorită victoriei obţinute în Slovenia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cel mai tânăr titular al vicecampioanei, Dennis Man, şi cel mai bătrân, Filipe Teixeira, au marcat golurile unui succes care nu a venit totuşi uşor. Roş-albaştrii au dezamăgit în prima repriză, însă au fost mai convingători după pauză, când puteau să se impună la scor. Florin Tănase a ratat, însă, inexplicabil patru mari ocazii.
Chiar dacă au existat multe momente în care prestaţia FCSB a lăsat de dorit, victoria este în afara oricărui dubiu şi îi ajută pe elevii lui Dică să aştepte cu un moral bun marele derby cu Dinamo, care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, de la ora 21:00.
Revenirea la 4-2-3-1
Principala noutate faţă de meciul pierdut cu Astra Giurgiu a fost renunţarea la sistemul 4-3-3 şi revenirea la aşezarea obişnuită, 4-2-3-1. Mihai Pintilii şi Kamer Qaka au evoluat în faţa apărării, iar Dennis Man, Olimpiu Moruţan şi Filipe Teixeira l-au susţinut pe unicul vârf, care de această dată a fost Harlem Gnohere. În apărare, Marko Momcilovic a făcut pereche în centru cu Bogdan Planic, în timp ce Romario Benzar şi Junior Morais s-au ocupat de cele două benzi.
Iniţial, se părea că schimbarea modulului dă rezultate. FCSB a început tare şi conducea deja cu 1-0 în minutul 4, când Man a marcat cu capul, după centrarea lui Junior Morais. Continuarea nu a fost la fel de bună. Următorul şut pe poartă al roş-albaştrilor a venit abia în repriza a doua. Un forcing de final, apărut şi pe fondul căderii fizice a adversarilor, i-a permis vicecampioanei României să înlăture orice emoţii, datorită golului lui Teixeira, înscris după centrarea celuilalt fundaş lateral, Romario Benzar.
"Nu știu dacă această schimbare de sistem, cu doi mijlocași centrali, și mă refer la Pintilii și la Qaka, a dus oarecum la o siguranță defensivă mult mai vizibilă în multe momente de joc și o consistență și exprimare mai mari pe faza de atac. Și mă refer aici la partea a doua, unde Steaua a avut mult mai multe oportunități de a înscrie decât în prima", a spus Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.
Totuşi, senzaţia este că evoluţiile şterse ale formaţiei lui Dică au mai puţin de-a face cu sistemul folosit, ci cu faptul că sezonul abia a început, automatismele nu s-au format sau încă nu funcţionează normal, dar şi cu absenţa unui jucător precum Constantin Budescu, cel care, în sezonul trecut, a reuşit de multe ori să schimbe un meci printr-o execuţie personală. Totodată, este evident că Gnohere nu este încă în cea mai bună formă.
Ratările incredibile ale lui Tănase
În ciuda jocului care nu s-a apropiat de aşteptările fanilor şi ale patronului, FCSB putea reveni în ţară cu o victorie mult mai clară. Florin Tănase, intrat la pauză în locul lui Gnohere, a schimbat în bine ofensiva roş-albaştră, dar a irosit câteva ocazii incredibile, inclusiv una în situaţie de singur cu portarul.
"Păcat că Tănase nu fructifică. E pozitiv că ajunge în situații de a marca. E un moment peste care trebuie să treacă. Când ești căpitan și ești 10 și te trezești pe bancă, îți scade din încredere", a încercat o explicaţie fostul mare internaţional Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii "Fotbal Club".
Remarcaţii
Chiar dacă nu a marcat şi a ratat poate nejustificat, Tănase a fost, în mod evident, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dică în Slovenia. De asemenea, de pe lista remarcaţilor nu poate lipsi Teixeira, care, deşi se apropie de 38 de ani, continuă să fie decisiv pentru FCSB. Poate surprinzător, mai ales după pauză. Tandemul din faţă apărării, Pintilii-Qaka, a funcţionat la rândul său foarte bine, iar Romario Benzar a dominat cu autoritate banda dreaptă, de unde a trimis mai multe centrări periculoase. Din una dintre ele s-a născut golul de 2-0.
În schimb, Moruţan, unul dintre puţinii lăudaţi după eşecul cu Astra, nu a repetat jocul solid de la Giurgiu. De altfel, mijlocaşul de 19 ani a fost înlocuit după 68 de minute de Antonio Jakolis, care, în timpul petrecut pe teren, i-a oferit o pasă perfectă lui Florin Tănase. Evident, irosită uşor.
Prea multe galbene
Pentru un meci care nu ar fi trebuit să pună probleme, FCSB a luat prea multe cartonaşe galbene. Cinci, mai exact. Gnohere, Teixeira, Qaka, Benzar şi Momcilovic au terminat avertizaţi turul cu Rudar. Sancţiuni care ar putea conta în momente mult mai importante din acest sezon european.
În etapa a doua din Liga 1, FCSB întâlnește Dinamo, duminică, de la ora 21:00. Derby-ul României va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și va putea fi urmărit și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: europa league , nicolae dica , gigi becali , filipe teixeira , florin tanase , fcsb , dennis man , rudar velenje , rudar-fcsb 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...