Galerie Foto Rivaldo a sosit la Bucureşti pentru a-şi vedea fiul. Ce jucător român l-a impresionat cel mai mult
27.07.2017, 09:30Rivaldo a sosit aseară în România, joi urmând a fi pe stadion pentru duelul dintre Dinamo şi Bilbao. Brazilianul se va afla pentru prima oară în tribune în ţara noastră la un meci al lui Rivaldinho.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Formaţia din Ştefan cel Mare se află în faţa unei duble de foc împotriva bascilor, iar una dintre soluţiile ofensive prin care Contra poate deranja defensiva bască este Rivaldinho. Acesta e decis să facă un meci mare, mai ales că în tribunele Arenei Naţionale se va afla pentru prima dată mentorul său: fostul jucător al Barcelonei şi al naţionalei Braziliei, Rivaldo.
"Cred în şansa celor de la Dinamo şi în şansa celor de la Craiova. Bilbao a avut un sezon foarte bun în campionatul spaniol, e o echipă care trebuie respectată. Cu Mutu nu am mai vorbit de mult timp. Ştiu că a fost un jucător mare, de clasă. Ştiu despre fotbalul românesc", a spus Rivaldo, la sosirea pe aeroport.
Galerie Foto
Întrebat despre fotbaliştii români, Rivaldo l-a menţionat, cum era de aşteptat, pe Hagi, însă nu a uitat nici de perioada petrecută cu actualul antrenor al fiului său la AC Milan.
"Nu vreau să fiu nerespectuos faţă de alţii, pentru că au fost mulţi jucători buni. Dar normal că pe Hagi trebuie să-l menţionez. A fost un jucător care a scris istorie la Barcelona. Cu Contra am fost la AC Milan. La Dinamo face o treabă foarte bună", a mai spus Rivaldo, pentru ca apoi să dezvăluie câteva dintre sfaturile pe care i le dă lui Rivaldinho: "I-am spus mereu să creadă în el şi să nu asculte lumea care spune că joacă doar pentru că e băiatul meu. Au fost momente când el a vrut să se lase de fotbal, dar l-am îndemnat să continue".
2 goluri în 11 partide a marcat Rivaldinho pentru Dinamo, el fiind marele pariu al lui Adi Mutu, cel care a insistat pentru aducerea lui.
Etichete: rivaldo , rivaldo rivaldinho , rivalod bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...