RFS a transmis un mesaj de câteva cuvinte după meciul cu FCSB
articol scris de Digi Sport27.09.2024, 08:20
FCSB a câștigat partida cu RFS, scor 4-1, din prima etapă a noii ediții din Europa League, ce a putut fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Golurile campioanei României au fost marcate de Bîrligea (min. 8), Ștefănescu (min. 32) și Olaru (min. 58, 69), în timp ce pentru letoni a punctat Lipuscek (min. 23).
RFS: "Adversarii au fost superiori"
Ziga Lipuscek (27 de ani), unicul marcator al partidei pentru formația letonă, a intrat în istoria echipei, după ce a marcat primul gol al celor de la RFS în Europa League, în fața unei "formații superioare", așa cum au descris-o oficialii letoni pe campioana României.
"Lipuscek a marcat un prim gol istoric în UEFA Europa League, dar adversarul a fost superior în această seară. Mulțumim pentru sprijinul acordat în tribune!
Ne vedem pe 3 octombrie la Riga, când îl găzduim pe Galatasaray, plin de vedete.", a fost mesajul trimis de cei de la RFS, într-o postare pe pagina lor de X.
Adrian Mutu a lăudat jocul celor de la FCSB, dar le-a și tăiat aripile
La meciul de pe Arena Națională au fost mai mulți oameni importanți din fotbalul românesc, printre care și Adrian Mutu.
După fluierul final, antrenorul de 45 de ani a acordat un scurt interviu în incinta stadionului. "Briliantul" a menținut o privire de ansamblu și a spus că victoria e, totuși, normală, având în vedere proveniența adversarului.
"Scorul putea fi și mai mare. În general mi-a plăcut Olaru, a dat două goluri. Dar și restul echipei. E bine, cred că dintre toate echipele din această serie de meciuri RFS e cea mai accesibilă, de acum începe greul. Sper la cât mai multe victorii", a transmis Mutu.
VIDEO rezumat FCSB - RFS 4-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...