Video Revenirea antrenorului i-a dat aripi Astrei: ”Le-am adus agresivitatea și nebunia mea”
18.08.2016, 23:48Revenit pe banca tehnică a echipei sale după o lună și jumătate, Marius Șumudică s-a declarat mulțumit cu rezultatul de egalitate (1-1) de pe teren propriu, cu West Ham, din manșa tur a play-off-ului UEFA Europa League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”M-am cam dezvățat să apar în fața camerelor. Cred că am o lună și jumătate. Îmi face plăcere să fiu alături de voi, mai ales după un rezultat pozitiv. Am întâlnit o echipă puternică, care și-a mai odihnit din titulari, dar în partea a doua i-a băgat și pe Carroll, pe Collins. Îmi felicit elevii, s-au bucurat enorm în momentul în care am revenit lângă ei, cred că s-a văzut și în exprimare, în joc, că s-a văzut revenirea mea. Am făcut o repriză a doua extraordinară, i-am dominat categoric. Am fost mult mai agresivi. Cred că cea mai bună repriză din acest început de sezon. Sunt bucuros că nu am pierdut, că nu ne-am făcut de rușine, deși toată lumea ne cânta prohodul. Iată, reintră ușor-ușor și Denis, tragem de el, cel mai bun antrenament e meciul. S-a demonstrat încă o dată că are calitate... Sunt bucuros că reîntoarcerea mea pe bancă nu s-a soldat cu o înfrângere”, a declarat Șumudică la finalul partidei.
Antrenorul giurgiuvenilor susține că aportul său la remiza cu West Ham a fost mai puțin de ordin tactic, cât de ordin psihologic.
„Nu știu cât am putut să schimb în câteva ore, dar le-am adus agresivitatea mea, dorința mea de victorie, nebunia mea. Când va reveni și Budescu, când Alibec va fi la standarde ok din punct de vedere fizic, vom demonstra că suntem o echipă greu de bătut, chiar și în România. Trebuie să fim corecți, avem 20-30% șanse de calificare. Depinde cum se vor gândi și ce strategie vor adopta la meciul cu noi. După trei zile de la meciul cu noi, vor juca și ei cu Manchester City”, a mai spus Șumi.
Tehnicianul campioanei României nu vrea să-și mai aducă aminte de motivele suspendării sale și susține că jucătorii au jucat și pentru el la meciul cu ”ciocănarii”.
„Sunt momente triste, de care nu vreau să-mi aduc aminte. Am recunoscut la momentul respctiv că am greșit. Nu vreau să-mi mai aduc aminte. Jucătorii mi-au promis că o să joace și pentru mine. FIFA a făcut dreptate, a fost un meci organizat de UEFA, suspendarea mea a expirat pe 8 august. Mergem să jucăm calificarea la Londra. E momentul să reapărem în fotbalul românesc, pentru că cealaltă echipă a avut o sincopă și, sincer, nu mă bucur de ea.
Asta înseamnă relația Șumudică-Alibec. Să sperăm că va rămâne aici cât mai mult cu mine și va crește, deși nu ne putem opune unui transfer. Lăsați-mă până termin suspendarea aici în România, după 7 septembrie, și o să spun mai multe. Mi-am făcut un tabel acasă, cu AMR-ul, tot tai din zile, să văd când am voie să antrenez iar”, a încheiat Șumudică.
Etichete: europa league , astra , uefa , sumudica , uel , declaratii , revenire , astra-west ham 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...