Primele reacții ale lui Gică Hagi după victoria Viitorului cu Gent: ”O singură repriză greșită ne-a scos din Europa”
01.08.2019, 21:29Gică Hagi, patronul și antrenorul Viitorului, a vorbit la conferința de presă de după meci despre victoria echipei sale, care a învins-o pe Gent cu 2-1 la Ovidiu, dar și despre situația actuală a fotbalului românesc. ”Regele” a spus de ce au nevoie echipele din România, pentru a putea ajunge la un alt nivel.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Trebuie să fim realiști, la o analiză la cald, am greșit o repriză și asta ne-a scos din Europa. Au un fotbal foarte dezvoltat, foarte bun. Analizăm, învățăm, pentru a vedea ce mai avem de învățat, ce mai avem de facut, am întalnit un club foarte bun, în Belgia sunt echipe foarte organizate, produc jucatori, au bugete foarte mari și atunci cred eu că prima repriză din meciul din Belgia a făcut diferența”, a spus Hagi după meci.
”Am încercat, dar a fost foarte greu. Atacanții ar fi trebuit să atace mai mult poarta. Nu am produs destule ocazii, ca atacanții să fie periculoși. Sper să devenim mai buni. Oricum, i-am felicitat în vestiar. În prima repriză nu am fost cum mi-aș fi dorit, repriza a doua a fost mai bună. ”, a mai zis tehnicianul Viitorului.
Gică Hagi știe de ce are nevoie fotbalul din România
Gică Hagi consideră că este nevoie de mai multă implicare și de mai mulți bani investiți în fotbal: ”Suntem tineri, suntem mici încă. Râdeați când ziceam. Nu pot să fac minuni dintr-o dată, să fim competitivi în Europa. Ne dorim, vrem, dar nu este ușor. În anumite situații, realitatea arată că trebuie să ne dezvoltăm. Suntem departe de ei, trebuie să construim, să fie cluburile finanțate cum trebuie, pentru a deveni competitivi. În ceea ce mă privește, o să fac tot ce ține de mine să fie mai bine pentru fotbalul românesc ”.
”După Revoluție ne-am dus în jos la toate capitolele și e păcat. Suntem departe de ei (n.r. echipele din vestul Europei), trebuie să facem lucrurile cum trebuie ca să ajungem din nou la același nivel. Știți că eu zic direct ce cred, trebuie să ne unim și să facem ce trebuie în sport. Trebuie să crezi că poți deveni cel mai bun, dar nu poți să răzbești singur. Poate unii mă vor critica, dar avem nevoie de bugetele pe care le au alții. Trebuie să investim în copii, în tineri, altfel nu vom avea vreo șansă”, a mai spus Gică Hagi.
Etichete: gica hagi , europa league , viitorul , gent
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...