Mourinho a dat vina pe arbitraj după eșecul lui United de la Rotterdam
16.09.2016, 11:05Manchester United a început cum nu se poate mai prost aventura europeană cu Jose Mourinho pe bancă și cu Zlatan Ibrahimovic pe bancă. ”Diavolii” au pierdut cu 0-1, după golul marcat de Vilhena, dar la final tehnicianul portughez a considerat că golul nu a fost unul regulamentar.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Evident că nu sunt deloc fericit, este o înfrângere nemeritată. În repriza secundă am controlat meciul tot timpul. Am încercat să câştigăm iar ei au încercat să nu piardă. Însă am avut un ghinion dublu, pentru că a fost şi un ofsaid flagrant la golul lor”, a declarat Mourinho după joc.
Portughezul, care a admis că presiunea exercitată asupra echipei sale este una foarte mare, a fost enervat și de modul în care olandezii au ales să joace acest meci
”În Europa League, suntem echipa pe care toate adversarele vor să o bată”, a răbufnit Mourinho.
Feyenoord a înscris unicul gol al partidei de la Rotterdam în minutul 79, prin Tonny Vilhena, din pasa lui Nicolai Jorgensen, aflat însă într-o poziţie evidentă de ofsaid în momentul în care a primit mingea.
Pentru Manchester United, acesta este al doilea eşec consecutiv, după cel suferit pe teren propriu în faţa rivalei Manchester City (1-2), în campionatul Angliei.
Etichete: manchester united , mourinho manchester united , jose mourinho europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...