Lucescu, după eșecul cu Anderlecht: ”Poate nici eu nu am fost inspirat. Încerc să uit ce s-a întâmplat”
24.02.2017, 00:40Zenit - Anderlecht 3-1. Deși echipa lui Mircea Lucescu a reușit să revină și să întoarcă rezultatul din tur, de la Bruxelles (0-2), belgienii au mers mai departe, după un gol marcat în minutul 90 de Thelin, în momentul în care rușii conduceau cu 3-0. După joc, antrenorul român s-a declarat dezamăgit de încă o eliminare dramatică și a recunoscut că și el are o parte din vină pentru acest eșec.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Încerc să uit de ce s-a întâmplat. Este incredibil. În câte meciuri... În sfârșit... Ăsta e fotbalul, dacă n-ar fi așa, nu ar fi atât de plăcut, dar ar trebui să li se întâmple altora. Am avut cu Palop, am avut cu Porto 2-0 și mai erau câteva minute și nu știu câte au fost... Enorm... Poate nici eu nu am fost atât de inspirat în finalul acesta”, a declarat Mircea Lucescu la Digi Sport Special.
Deși îi felicită pe românii lui Anderlecht, Nicolae Stanciu și Alexandru Chipciu, antrenorul român al lui Zenit consideră că belgienii nu meritau calificarea:
”Ce s-a întâmplat acolo, în partea dreaptă, înainte de gol (n.r. - golul lui Anderlecht), cu Mauricio ăsta, care a încercat să facă un lob și să și plece pe direcția mingii.
Ei nu au avut nimic. Am făcut un meci destul de bun, dar am pierdut calificarea la Bruxelles, unde nu trebuia să ne comportăm așa cum am făcut-o. Aici am construit destul de bine.
Îi felicit pe băieții noștri, care s-au impus. S-au impus categoric într-un fotbal foarte rapid. I-am felicitat după meci, sper să se ducă mai departe, să nu fie de pomană această eliminare a noastră, o echipă mai bună decât a lor.
La 3-0, echipa era calificată, mai ales că ei n-au avut nimic. Un singur șut pe lângă bară nu justifica cu nimic calificarea.
E păcat, că am făcut o partidă foarte bună. Poate, dacă era puțin mai inspirat Dzyuba, nu ar fi fost 3-0, ar fi fost 5-0. În ultimul timp, parcă nu mai am nicio eu aceeași inspirație sau poate nici n-am avut timp să intervin”, a mai spus Mircea Lucescu, cel care, pe de altă parte, a lăudat progresul belgienilor din ultima perioadă:
”Nu întâmplător, belgienii au o echipă națională puternică. E un fotbal rapid, agresiv, echilibrat, care produce în permanență jucători. Anderlecht și-a schimbat foarte mult, în vară, componența echipei. Au adus jucători tehnici, rapizi, au un bun antrenor, tânăr, a impus un stil echipei, iar băieții îl respectă.
Mă supără că n-am reușit calificarea, dar nu pot să remarc jocul lor, mai ales, din meciul tur. S-au bătut pentru dreptul lor de a continua”, a afirmat Lucescu.
Fost antrenor la Shakhtar, românul spera ca ucrainenii să-l ajute să treacă mai ușor peste eliminarea din Europa League: ”Măcar Shakhtar să se califice din toată chestia asta”.
Mircea Lucescu n-a avut însă motive de bucure nici în acest caz, întrucât fosta s-a echipă a fost eliminată de Celta, după prelungiri, asta după ce spaniolii, în urma eșecului suferit la Vigo, au egalat situația la general, printr-un penalty transformat de Iago Aspas, în minutul 90. Ulterior, galicienii au făcut au făcut 2-0 prin Cabral (minutul 118).
Eliminat din Europa League și aflat pe locul secund în campionat, la cinci puncte în urma liderului Spartak, Mircea Lucescu nu simte că postul său ar fi în pericol:
”Nu e în niciun caz în pericol. S-a luat o hotărâre să încercăm să schimbăm. A fost un ciclu de cinci ani, cu jucători importanți, de un anumit nivel. Acum, ei au plecat, s-au recuperat banii. Acum încercăm să construim o echipă, dacă reușim să o și întinerim, ar fi foarte bine. Primordial ar fi ca echipa să aibă un joc stabil, să aibă un joc prin care să se impună, să controleze echipele adverse. În ultimul timp am reușit. Și la Bruxelles am dominat, n-am verticalizat, dar n-am fost destul de prompți în fața porții, n-am fost la contraatacurile lor”, a mai declarat Lucescu.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: mircea lucescu , anderlecht , chipciu , zenit , stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile...