LAZIO - FCSB / Unul dintre principalele pericole pentru FCSB la Roma: "Am refuzat 70 de milioane de euro"
22.02.2018, 12:06Sergej Milinkovic-Savic va fi unul dintre principalele pericole pentru FCSB în returul cu Lazio, din 16-imile Europa League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocaşul sârb în vârstă de 22 de ani va fi urmărit din tribune de scouterii celor mai importante cluburi din lume, după ce a fost la un pas de transfer şi vara trecută.
"Am refuzat o ofertă de 70 de milioane de euro pentru el", a dezvăluit patronul lui Lazio, Claudio Lotito, convins că poate obţine o sumă şi mai importantă pentru noul său star. Asta pentru că Milinkovic-Savic a semnat anul trecut prelungirea până în 2020 a contractului cu lazialii, iar cota sârbului poate creşte şi după Mondialul din vară, din Rusia.
"Dacă aş fi director sportiv la orice club european de top acum, primul jucător pe care l-aş cumpăra este Milinkovic", a declarat fostul director sportiv al lui PSG, brazilianul Leonardo.
Sergej Milinkovic-Savic este al doilea marcator al lui Lazio din acest campionat, cu şapte goluri în 23 de meciuri, la egalitate cu spaniolul Luis Alberto.
Sârbul născut în Spania a fost cumpărat de Lazio în 2015, de la Genk, pentru nouă milioane de euro.
106 meciuri a jucat Milinkovic-Savic pentru Lazio, în toate competiţiile
20 de goluri a marcat sârbul pentru "biancocelesti"
Etichete: lazio steaua , milinkovic-savic , lazio fcsb , milinkovic-savic oferta 70 milioane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...