FOTO Tottenham – Partizan a fost întrerupt, după ce trei indivizi au intrat pe teren
27.11.2014, 23:37Meciul dintre Tottenham și Partizan Belgrad, de la Londra, din penultima etapă a grupelor Europa League, a fost întrerupt mai multe minute, după ce trei indivizi au pătruns pe teren. Unul dintre ei și-a făcut mai multe fotografii alături de jucătorii gazdelor și toți purtau tricouri cu numele unuia dintre partenerii clubului englez.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mai întâi, în minutul 21, primul dintre intruși a pătruns pe teren și a reușit să scape de urmărirea stewarzilor și să facă mai multe selfie-uri alături de fotbaliștii lui Tottenham. E interesant faptul că după ce s-a pozat alături de Kyle Naughton, fanul s-a dus și a făcut același lucru cu Lamela, fărăr să fie deranjat de vreunul dintre oamenii de ordine. A reușit și al treilea selfie, cu Jan Vertonghen. A fost evacuat după două minute.
În minutul 38, un alt suporter a pătruns pe teren, dar n-a mai apucat să facă fotografii, fiind pus la pământ de Soldado. Imediat a pătruns al treilea suporter pe teren și arbitrul ucrainean Evgen Aranovskiy a solicitat celor două formații să se retragă la vestiare.
Presa engleză a scris după incidente că cei trei indivizi care au pătruns pe teren purtau tricouri cu numele unuia dintre partenerii clubului, un producător de căști. Mai mult, se pare că unul dintre angajații lui Tottenham a organizat totul și a oferit suport pentru ca cei trei să poată intra nestingheriți pe gazon.
Etichete: tottenham partizan belgrad , tottenham suporteri teren , suporteri teren europa league , europa rleague
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...