Eroul Gnohere! Dubla cu Hajduk a trimis FCSB în play-off: "E formidabil să marchezi în ultimele minute"
17.08.2018, 00:08FCSB - Hajduk 2-1 | Harlem Gnohere a calificat-o pe FCSB în play-off-ul Europa League, prin dubla reuşită în returul cu Hajduk Split, de pe Arena Naţională.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Al doilea gol al francezului a venit în prelungirile partidei, practic la ultima fază a meciului, după o centrare excelentă a lui Romario Benzar, iar reuşita atacantului de 30 de ani a declanşat nebunia pe cel mai mare stadion al ţării.
"Important este că am reuşit să ne calificăm. Îi multumesc lui Benzar pentru centrare, o aşteptam, este formidabil să marchezi în ultimele minute. E enorm că am marcat acasă, în ultimul minut, în faţa acestui public minunat", a declarat Gnohere, la Pro X.
Au fost primele goluri ale "Bizonului" în acest sezon european, iar acestea au venit în cel mai bun moment.
"Nu mai credeam, mă bucur că 'Bizonul' ne-a scos a nu ştiu câta oară. Nimic nu e mai frumos decât să câştigi în minutul 90", a spus Pintilii, la finalul jocului.
Înaintea meciului, într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, patronul Gigi Becali a dezvăluit că a refuzat o ofertă de 1,5 milioane pentru golgheterul roş-albaştrilor şi a precizat că nu are de gând să-l vândă, în condiţiile în care nu a reuşit transferul unui alt atacant.
Mai mult decât atât, la sfârşitul partidei, finanţatorul vicecampioanei a anunţat că îi va face contract pe viaţă lui Gnohere.
Etichete: hajduk split , fcsb , harlem gnohere , fcsb hajduk europa league , gnohere hajduk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...