Ciprian Deac, savuros după calificarea în primăvară: ”Nu l-am mai văzut așa fericit pe Dan Petrescu de două luni”
13.12.2019, 13:30Ciprian Deac a fost unul dintre artizanii calificării lui CFR Cluj în primăvara europeană. Fotbalistul de 33 de ani a oferit ambele pase de gol la cele două reușite ale clujenilor, care au depășit-o clar pe Celtic.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După joc, Deac a oferit câteva reacții savuroase. Internaționalul român a vorbit despre Dan Petrescu și disciplina de fier pe care acesta o impune la Cluj.
”Mă doare piciorul de la câte centrări dau de când a venit Dan Petrescu. Lucrăm mereu fazele fixe, le tratăm serios, ați văzut cât de importante sunt în fotbalul mondial. Nu l-am mai văzut de două luni așa fericit pe Dan Petrescu, ca azi”, a spus Ciprian Deac.
”Nu prea avem timp de petrecere, luni întâlnim liderul din Liga 1. O să sărbătoresc, într-o oră cred că o să adorm. Vreau să încercăm să ne calificăm mai departe în Europa, nu vreau neapărat echipe mari la Cluj. De ce să nu încercăm miracole? Dar luăm totul pas cu pas. Am făcut istorie în seara asta!”, a mai spus clujeanul.
Ciprian Deac: ”Nu am abordat meciul la egal, nu ne-am bazat pe partida de la Rennes!”
Ciprian Deac a adăugat că încă are foame de succese cu CFR, alături de care a cucerit deja zece trofee.
”Mai vreau să câștig trofee, pentru asta vin zi de zi la antrenament. CFR e un club care știe ce înseamnă marea performanță. Muncim mult, ne dorim mult. Ne place să jucăm cu trofeele pe masă.
Nu am abordat meciul la egal, nu ne-am bazat pe partida de la Rennes. Nici nu știam ce scor era în Franța la pauză. Am fost concentrați, am vrut să câștigăm, să nu depindem de nimeni. Celtic e o echipă bună, cu jucători de viteză, periculoși, chiar dacă au schimbat primul 11”, a zis Deac.
Rezumat CFR CLUJ - CELTIC 2-0
Etichete: cfr cluj , ciprian deac , celtic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...