Becali ”Dacă Villarreal o să joace cu rezervele, poate vom avea o șansă”. Imaginea pe care nu o va uita
28.09.2016, 12:17Intrat prin telefon, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Gigi Becali a vorbit despre meciul pe care echipa finanțată de el îl va disputa în grupele Europa League, cu spaniolii de la Villarreal.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”Ne interesează și meciul cu Villarreal, dar e greu să-i bați. Acum cine știe, dacă vin cu rezervele poate avem o șansă. E greu cu ei, sunt o echipă foarte bună”, a declarat Gigi Becali.
Partida dintre Steaua și Villarreal se va disputa joi, 29 septembrie, de la ora 20:00 și va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Gigi Becali și-a adus aminte și de dubla pe care Steaua a avut-o cu spaniolii în urmă cu 11 ani.
”O să țin minte toată viața imaginea de la meciul cu Villarreal. Așa ceva nu s-a mai văzut și nu o să se mai vadă”, a mai spus Becali.
Imagine din meciul dintre Steaua și Villarreal
Întrebat și de partida pe care Steaua o va disputa în etapa următoare cu CSU Craiova, Becali consideră că ”meciul cu Craiova este la fel de important ca și cel cu Villarreal, serios vorbesc, este mult mai important campionatul decât cupele europene. Pe mine mă interesează Champions League.”
Partida dintre Steaua și CSU Craiova se va disputa duminică, 2 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va fi transmis în direct la Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
În trecut echipa cu cea mai ridicată medie de spectatori, Steaua nu mai reușește să atragă suporterii la stadion din cauza scandalului cu armata. Gigi Becali știe însă cum va putea readuce echipa antrenată de Reghecampf fanii la stadion.
”Trebuie să câștigăm campionatul la anul, să jucăm în Champions League și atunci veți vedea 50.000 de oameni. Am văzut că s-a făcut o galerie, ușor ușor o să se strângă. Am auzit că au fost amenințați de ăia mai vechi așa de la Peluza Nord, să nu mai vină, dar le-am transmis să-și vadă de treaba lor”, a mai spus Gigi Becali.
Etichete: steaua , gigi becali , villarreal , becali steaua , csu craiova , becali craiova , becali suporteri , steaua villarreal , becali villarreal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...