Video Au curs râuri de bere! Bucurie de nedescris în vestiarul lui Chelsea, după câștigarea Europa League
30.05.2019, 14:30VIDEO Chelsea - Arsenal 4-1 | Spectacolul total din finala UEFA Europa League de la Baku, adjudecată de către Chelsea, a continuat și mai apoi în vestiarul ”albaștrilor”. În frunte cu Maurizio Sarri (60 de ani), jucătorii lui Chelsea au sărbătorit trofeul care i-a trimis direct în ediția viitoare a UEFA Champions League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Au curs râuri de bere în vestiar, coloana sonoră fiind asigurată de mega hitul ”We are the champions!”. Jucătorii au turnat bere în trofeu, după care au băut, atmosfera fiind una senzațională.
"Sunt cu adevărat foarte fericit. Trofeul este foarte important pentru clubul nostru, care este mult mai important decât orice jucător şi antrenor. El are, de asemenea, importanţă pentru că am avut impresia că am meritat să câştigăm. Am arătat foarte rău în ianuarie-februarie şi am reacţionat. În final, ne-am calificat în Liga Campionilor, am disputat o finală de Cupa Ligii, am câştigat 12 meciuri din 15 în Europa League. Deci, cred că am meritat trofeul", a declarat Sarri după partida din capitala azeră.
Maurizio Sarri, după bucuria din vestiar: ”Sunt norocos că mă aflu la Chelsea!”
Tehnicianul italian a precizat, totodată, că este "fericit" în Anglia, dar trebuie să "discute" cu conducătorii clubului londonez pentru a tranşa problema viitorului său.
”Voi începe să discut cu clubul. La fel ca în fiecare final de sezon, trebuie să ştim ceea ce poate face clubul pentru mine şi ceea ce pot face eu mai bine pentru club. Îmi place Premier League, nivelul acestei competiţii.
Sunt norocos că mă aflu la Chelsea, unul dintre cele mai bune cluburi din cel mai bun campionat din lume. Deci, pentru moment, sunt fericit, însă vreau să ştiu dacă şi clubul este fericit”, a mai spus Sarri.
Etichete: chelsea arsenal , maurizio sarri , bucurie vestiar chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...