Antrenorul lui RFS i-a pus ”gând rău” FCSB-ului, înainte de duelul din Europa League
articol scris de Digi Sport25.09.2024, 21:57
Antrenorul echipei letone de fotbal RFS, Viktors Morozs (44 de ani), a afirmat miercuri, 25 septembrie, într-o conferinţă de presă, la Bucureşti, că este conştient de valoarea formaţiei FCSB, pe care o va întâlni joi în Europa League, dar a precizat că jucătorii săi sunt pregătiţi să dea tot ce au mai bun.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Confruntarea dintre cele două echipe va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări confruntarea pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Viktors Morozs, înainte de FCSB - RFS: ”Vom da tot ce avem mai bun pentru a câştiga”
"Pentru noi este foarte important să fim în această competiţie. Înţelegem cât de importantă şi cât de puternică este adversara noastră.
Are jucători foarte puternici, are experienţă în cupele europene, dar noi suntem pregătiţi. Vom face tot ce ne stă în putinţă, vom da tot ce avem mai bun pentru a câştiga", a declarat Morozs.
Tehnicianul i-a remarcat de la FCSB pe Alexandru Băluţă şi Darius Olaru, jucători pe care îi consideră periculoşi şi experimentaţi.
"Trebuie să o luăm pas cu pas. Acum întâlnim o echipă bună și nu putem să ne gândim acum la restul competiţiei. Am venit să jucăm cu plăcere la Bucureşti. Ştim ce joacă FCSB, ştim că este periculoasă şi puternică.
Ştim de asemenea că nu ocupă un loc prea bun în campionatul intern, dar fotbalul este fotbal, niciun joc nu seamănă. Ne dorim să controlăm jocul este foarte important pentru noi.
FCSB are jucători buni, în special în atac, precum Băluţă sau Olaru. Sunt jucători cu experienţă. Echipa este foarte periculoasă, dar suntem pregătiţi pentru a-i înfrunta.
Psihologia noastră, indiferent de situaţie sau de competiţie, este să dăm maximum în fiecare meci. Noi vrem să arătăm că putem da totul, asta e tot ce ne dorim. Trebuie să facem asta, apoi rezultatul nu depinde de noi", a mai spus Morozs, potrivit Agerpres.
Programul complet pentru FCSB în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie - FCSB - FC RFS - 22:00
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB - 22:00
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB - 22:00
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland - 19:45
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC - 22:00
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 19:45
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Etichete: fcsb europa league , fcsb rfs , viktors morozs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...