Lovitura primită de Italia, după ce s-a calificat dramatic în optimi la EURO 2024
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 11:00
Italia a fost extrem de aproape să termine grupa B pe locul trei, însă a obținut o remiză dramatică cu Croația, scor 1-1, și și-a asigurat prezența în optimile de finală de pe locul secund.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luka Modric a deschis scorul în minutul 55, însă ”Squadra Azzurra” a profitat de cele opt minute de prelungire arătate de la margine și a egalat la ultima fază a meciului prin Mattia Zaccagni.
Riccardo Calafiori, suspendat pentru meciul din optimi cu Elveția
Riccardo Calafiori (22 de ani), stoperul celor de la Bologna, a devenit titular indiscutabil în naționala Italiei după sezonul excelent pe care l-a avut la echipa de club.
Italianul a fost integralist în toate cele trei meciuri jucate de ”Squadra Azzurra” în grupe, însă în minutul 90+3 al partidei cu Croația a văzut cartonașul galben și a devenit indisponibil pentru partida din optimi cu Elveția, după ce a fost avertizat și în prima etapă, cu Albania.
Riccardo Calafiori a avut un rol important la golul marcat de Zaccagni, întrucât a avansat excelent cu mingea la picior și a pasat decisiv.
Locul său în centrul defensivei va fi luat de unul dintre Alessandro Boungiorno (25 de ani), Gianluca Mancini (28 de ani) și Federico Gatti (26 de ani).
- Campioana en-titre va juca în optimi contra Elveției, sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19:00, la Berlin.
Selecționerul Italiei recunoaște că echipa lui nu joacă mare lucru și spune că trebuie să rezolve lucruri pe care încă nu și le explică
"Încă se întâmplă lucruri pe care nu mi le explic, trebuie să ne ocupăm de asta. Ne-am calificat meritat în optimi. Spre final nimeni nu mai credea, dar echipa noastră a jucat limpede.
Trebuie să-i felicităm pe fotbaliști pentru felul în care au jucat, o echipă care a terminat într-o manieră atât de ofensivă pe teren. Jucăm la jumătate din potențial, nu reușim să producem prea mult.
Mă aștept la mai mult de la jucătorii mei. Croația este o echipă grozavă care poate pune în dificultate orice adversar. Nu am reușit niciodată să exploatăm tactic. Prudență? Dar ce prudență? Trebuie să facem mai mult.
În prima repriză am pierdut niște mingi pe care nu trebuie să le pierdem. Trebuie să facem lucrurile mai bine, forma nu are nicio legătură cu asta, trebuie să facem mai mult, am fost puțin timizi”, a declarat Luciano Spalletti, citat de Corriere dello Sport.
Etichete: italia , italia croatia , euro 2024 , riccardo calafiori , italia elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...