De peste două decenii nu s-a mai întâmplat! Performanța negativă bifată în Germania - Scoția
articol scris de Digi Sport14.06.2024, 23:21
EURO 2024 a debutat pe Allianz Arena din Munchen, cu meciul dintre Germania (țara gazdă) și Scoția.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Scoțienii s-au văzut conduși cu 0-2 după doar 19 minute. Scorul final al primei reprize a fost stabilit de Kai Havertz, care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 45+1.
Ryan Porteous, primul jucător scoțian din 1998 și până în prezent care este eliminat în primul meci de la un turneu final
Ryan Porteous a văzut direct cartonașul roșu pentru faultul său dur asupra lui Ilkay Gundogan din careu. Astfel, Germania a primit un penalty și a profitat de această greșeală pentru a duce scorul la 3-0 în favoarea sa.
În urma eliminării sale, Porteous a stabilit un record negativ pentru naționala țării sale.
Fundașul central al lui Watford este primul jucător scoțian de la Craig Burley, la Cupa Mondială din 1998, care primește cartonașul roșu în primul meci de la un turneu final, potrivit statisticienilor de la Opta Joe.
Ceremonia de deschidere a EURO 2024 în poze
Înainte de a-și face apariția cele două echipe pe teren, pe gazonul unde își desfășoară meciurile Bayern Munchen a avut un loc ceremonia de deschidere a turneului final, care a fost una cu totul și cu totul deosebită.
După cum se poate observa și în galeria foto de mai jos,ceremonia de deschidere a EURO 2024 a inclus, printre altele, o paradă a steagurilor fiecărei națiuni participante la acest turneu final, la fel ca la alte competiții de renume internațional, precum Eurovision sau la Jocurile Olimpice.
De asemenea, persoanele aflate în centrul spectacolului au creat mai multe efecte vizuale, care i-au încântat pe cei aflați în tribunele stadionului Allianz Arena.
Galerie Foto
Echipa națională a României, care este și ea calificată la acest turneu final, va juca împotriva Ucrainei (pe 17 iunie, de la ora 16:00), Belgiei (22 iunie, ora 22:00) și Slovaciei (26 iunie, ora 19:00).
Etichete: scotia , cartonas rosu , ryan porteous
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...