Cristi Borcea a avut o reacție vehementă după ce a văzut lista lui Edi: ”Cum să nu îl convoci? E cel mai bun din țară!”
articol scris de Digi Sport24.05.2024, 16:14
Vineri, 24 mai, Edi Iordănescu (45 de ani) a anunțat lotul preliminar pentru EURO 2024, dar și pentru duelurile amicale cu Bulgaria și Liechtenstein.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Pe listă se află 28 de fotbaliști, iar imediat după cele două meciuri test, selecționerul va renunța la doi jucători, înaintea turneului final din Germania.
Cristi Borcea crede că Alexandru Mitriță merita să fie convocat la lotul naționalei României, pentru EURO 2024
Alexandru Mitriță (29 de ani) a reușit un sezon foarte bun în tricoul Universității Craiova. Jucătorul din Bănie a izbutit, în acest sezon, să marcheze 16 goluri și să ofere 14 pase de gol, în toate competițiile. Chiar dacă a avut aceste cifre, Edi Iordănescu a decis să nu îl cheme la lot pe Mitriță.
Cristi Borcea (54 de ani) a văzut lista publicată de selecționer și a comentat într-un mod vehement, convocările făcute de Edi Iordănescu.
”(n.r. E o absență mare Chiricheș?) Indiscutabil! După părerea mea, ca și experiență, trebuia să fie chemat la lot. Trebuie să vedem realitatea! Chiricheș a jucat în atâtea campionate importante și a jucat titular. Are experiență și a fost căpitanul echipei naționale. A fost în atâtea campanii.
Echipa națională avea nevoie de experiența lui. Cu Drăgușin făcea un cuplu extraordinar. Din ce am mai citit pe acolo, o semi-surpriză e și Manea de la Cluj. Chiar dacă n-a jucat în ultimul timp, Manea a fost constant în cadrul echipei naționale.
Lipsa lui Chiricheș e mai mare ca lipsa celui mai bun jucător din România, și anume Mitriță.
Cum să nu îl convoci nici pe Mitriță? E cel mai bun din țară. După părerea mea, Mitriță e cel mai bun fotbalist din România“, a ”tunat” Cristi Borcea, potrivit Fanatik.
Citește și: Promisiunea lui Edi Iordănescu, după ce a anunțat lotul preliminar pentru EURO: ”Vor fi momente grele”
Cei 28 de fotbaliști convocați de Edi Iordănescu:
PORTARI:
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI:
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI:
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI:
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Etichete: cristi borcea , romania euro 2024 , selectie edi iordanescu , lot preliminar , reactie vehementa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...