Foto A râs toată Europa de el! Moment neverosimil la EURO 2024: ”Ați mai văzut așa ceva?”
articol scris de Digi Sport22.06.2024, 19:55
Un autogol cum rar se vede a avut loc în meciul dintre Turcia și Portugalia, din etapa a doua a fazei grupelor EURO 2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În minutul 28, fundașul central turc Samet Akaydin și-a trimis mingea în propria poartă de o manieră care poate fi văzută în galeria foto de mai jos și care l-a transformat în ținta ironiilor tuturor.
Galerie Foto
Samet Akaydin, autogol cum rar se vede, în Turcia - Portugalia
Fundașul care se va întoarce la Fenerbahce după un an de împrumut la Panathinaikos nu era presat de absolut nimeni, însă tot a ales cea mai neinspirată soluție.
Samet Akaydin a încercat o pasă la portar, însă portarul Turciei se aștepta la cu totul altceva, astfel că a mingea a trecut pe lângă el și s-a îndreptat către poartă.
De altfel, portarul turc Altay Bayindir i-a reproșat imediat colegului său din defensivă decizia luată și a strigat că el era cel care trebuia să lovească mingea.
Doi turci au încercat in extremis să respingă balonul, însă nu au izbutit, astfel că Portugalia, care deschisese scorul șapte minute mai devreme, prin Bernardo Silva, și-a dublat avantajul.
”Un autogol mai tare nu a existat în istoria fotbalului”, ”Ce moment de coșmar”, ”Autogol extraordinar al lui Akaydin”, ”Cel mai ciudat autogol pe care l-am văzut. Ați mai văzut așa ceva?”, sunt doar câteva dintre reacțiile apărute după autogol.
Etichete: turcia , portugalia , samet akaydin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...