A mai trecut o etapă, dar doi români tot sunt lideri în clasamentele de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport23.06.2024, 16:47
Etapa a doua a fazei grupelor EURO 2024 s-a încheiat, iar România, chiar dacă a pierdut cu Belgia, rămâne liderul Grupei E, cu șanse mari de calificare în optimi.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nu doar în clasamentul grupei românii sunt lideri, ci și în alte două ierarhii.
Dennis Man și Valentin Mihăilă, lideri în două clasamente de la EURO 2024
Dennis Man este pe primul loc în topul fotbaliștilor cu cele mai multe pase decisive de la EURO 2024, grație celor două assist-uri date în meciul de debut, câștigat de România cu Ucraina, 3-0.
Fotbalistul Parmei este la egalitate cu Nathan Ake, fundașul Olandei care a dat două pase decisive tot în primul meci, 2-1 cu Polonia.
Al doilea român lider într-un clasament de la EURO 2024 este Valentin Mihăilă. Mijlocașul de la Parma ocupă în continuare primul loc în ierarhia jucătorilor care au atins cea mai mare viteză într-o confruntare de la turneul final din Germania, cu 35.8 kilometri pe oră.
Un alt fotbalist român care s-a remarcat la EURO este Florin Niță. Portarul este pe locul doi într-un top al goalkeeperilor care au reușit cele mai multe intervenții în Germania, 10 șuturi respinse în două partide.
Lider este georgianul Giorgi Mamardashvili, care a avut 15 intervenții.
Calculele calificării României în optimile EURO 2024
România se califică sigur în optimi dacă nu pierde cu Slovacia. În cel mai rău caz, ar avea patru puncte, suficiente pentru a prinde măcar locul trei indiferent de ce se întâmpla la Belgia - Ucraina, pentru că are avantaj în fața Ucrainei în caz de egalitate de puncte.
Cu patru puncte și cu golaverajul pozitiv pe care îl are, +1, este imposibil ca România să nu fie una dintre cele patru ocupante de loc trei care se califică în optimi.
În cazul unui eșec cu Slovacia, România mai poate prinde optimile doar dacă Belgia o bate pe Ucraina și în celelalte grupe sunt cel puțin două formații clasate pe locurile trei care să aibă fie mai puțin de trei puncte, fie tot trei puncte, dar golaveraj mai slab decât al României. Sigur, contează în acest scenariu și la ce diferență ar fi eșecul contra Slovaciei.
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina 3-0
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia 0-1
- 21 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina 1-2
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA 2-0
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: florin nita , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...