”Sigur veneau peste noi”. Adrian Mutu a dezvăluit momentul psihologic al meciului cu Germania și ce i-a lipsit României
articol scris de Digi Sport30.03.2021, 21:40
România a încheiat la egalitate, 0-0, meciul cu Germania și a încheiat pe locul trei grupa de la Euro U21.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
La conferința de presă de după joc, Adrian Mutu a anunțat că un moment psihologic al meciului a fost în minutul 5, când șutul lui Alex Mățan a lovit bara. Selecționerul a transmis că, în cazul în care România marca, Germania ar fi urcat liniile pentru a forța egalarea și ar fi lăsat spații mari în defensivă, de care ”tricolorii” puteau profita, iar partida ar fi avut altă desfășurare.
Adrian Mutu a anunțat momentul psihologic din meciul cu Germania U21
”Probabil am fi putut să-i mai prindem pe contraatac dacă dădea gol Mățan în minutul 5, pentru că ei sigur veneau peste noi să ne atace”, a transmis Adrian Mutu.
De asemenea, selecționerul a transmis că lipsa unui atacant de profilul lui George Ganea, suspendat pentru partida cu Germania, și Valentin Costache, titular în finalul preliminariilor, care, însă, n-a putut fi la Euro din cauza infectării cu COVID-19, a făcut ca jocul României să sufere.
”Modul meu de a juca este cu pressing ofensiv. Când am jucători ca Ganea, Costache, capabili de a alerga foarte mult, jocul se dezvoltă altfel.
Când avem un jucător de tipul lui Adrian Petre, atunci jocul se poate schimba. Pentru că e alt tip, trebuie să ne adaptăm. Am evitat să facem pressing-ul ăla sus, pentru că nu aveam forța necesară”, a declarat selecționerul naționalei de tineret.
”Nu o văd ca pe o înfrângere”
Adrian Mutu a transmis că, deși România părăsește turneul final, faptul că a încheiat grupa neînvinsă și cu același număr de puncte ca Olanda și Germania reprezintă un aspect pozitiv. În plus, selecționerul a transmis că un moment care ar fi putut schimba soarta calificării a fost în finalul meciului cu Olanda, primul, încheiat 1-1, când Alex Pașcanu și Alex Ciobanu au ratat șanse importante.
”Plecăm cu o experiență frumoasă, băieții și-au dat seama că atunci când dau totul pe teren, nu există echipă mare în fața lor. Nu pot spune c-am pierdut calificarea, nu o văd ca pe o înfrângere totală.
Avem același număr de puncte, nu ne-a învins nimeni! Dacă intrau mingile alea două din finalul meciului cu Olanda, altfel vorbeam acum”, a transmis Adrian Mutu.
Clasamentul final al Grupei A de la Euro U21 2021:
Etichete: adrian mutu , romania - germania , romania euro u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...